Constanța

Centrul „Jean Constantin“ la inaugurare. Cum a fost în prima zi, după cinci ani de la începerea reabilitării

Într-o încăpere din holul Centrului, a fost amenajat un panou cu fotografii, în memoria actorului Jean Constantin.

Deși drumul până la inaugurare a fost lung și plin de controverse, centrul s-a deschis în prezența reprezentanților Consiliului Județean, a primarului Decebal Făgădău, a câtorva primari din municipiu, precum și a câtorva zeci de constănțeni, dornici să vadă cum a fost restaurat fostul cinematograf Republica, după o muncă de reabilitare de cinci ani.

Scris de 
 pe data 
20 aprilie, 2018

Noul Centru „Jean Constantin“ dispune de o sală mare cu scenă, dotată cu sistem de proiecție și ecran pentru cinema, dar și cu un sistem de lumini special pentru spectacole. Sala este a doua ca mărime după cea a cinematografului Patria, din București.

Toate dotările din cadrul centrului, precum și reabilitarea efectivă fiind realizate din fonduri europene (cinci milioane de lei) și cu contribuția Consiliului Județean (două milioane de lei).

Sala de cinema din cadrul Centrului Cultural Jean Constantin.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Constanța (CJC), Horia Țuțuianu, durata de realizare a proiectului a fost mare din cauza unor probleme tehnice.

Mă refer acum la ceea ce înseamnă proiectare și execuție, acest poriect a fost blocat o perioadă de timp. Am reușit în ultimul an să soluționăm toate obiectivele pe care le aveam de realizat în proiect și, în același timp, să reușim astfel încât micile inadvertențe, problemele tehnice, problemelor organizatorice să le putem face ca acum să fim la inaugurare”, a declarat Țuțuianu

De asemenea, președintele consiliului a spus cum anume va fi folosit noul centru:

Vor fi spectacole, concerte, teatru, evenimente sportive. Vom avea un catalog întreg de evenimente, bineînțeles că vor fi și filme. Începând de săptămâna viitoare, unul dintre celebrele filme ale României „Toate pânzele sus” va putea fi vizionat aici, urmând ca centrul Burada să achiziționeze filme și să le prezinte publicului”, a mai spus președintele CJC.

Președintele CJ Horița Țuțuianu, la tăierea panglicii în Centrul ce ar fi trebuit deja să funcționeze din 2015.

Momentan, spectacolele vor fi gratuite, deoarece mare parte din fondurile folosite pentru recondiționare vechiului cinematograf sunt europene.

Ceremonia de inaugurare a început după ora 11:30, cu un mesaj emoționant al soției artistului Jean Constantin, transmis de actorul Dan Cojocaru:

Plângea de emoție, plângea și mi-a zis doar atât «Vreau să mulțumesc Consiliului Județean Constanța pentru că a făcut posibil acest lucru, pentru un om, nu pentru actorul Jean Constantin, ci pentru omul care a iubit din tot sufletul lui orașul Constanța și pe constănțeni»”.

Ulterior a luat cuvântul actorul constănțean Virgil Andreescu reamintindu-și câteva intâmplări la care a luat parte alături de artist amintindu-și trist că multe lucruri s-au schimbat în teatrul Constănțean de când Jean Constantin nu mai este printre noi.

Teatrul de Estradă a mai existat cât a existat Jean Constantin. Din clipa în care a plecat Jean Constantin, Teatrul de Estradă din Constanța a depus armele”, a afirmat maestrul.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Constanța a oferit actorului o diplomă de recunoaștere a activității, prilej în care maestul a cerut președintelui o promisiune din partea consiliului, dar și a primarului Decebal Făgădău, aceea de a aduce teatrul constănțean acolo unde îi este locul.

 Cei prezenți au asistat la o proiecție video cu imagini de la restaurarea fostului cinematograf Republica, dar și imagini din cariera cinematografică a marelui actor și, ulterior, la dezvelirea bustului maestrului (creat de Cătălin Dragoș Munteanu) care va fi așezat la loc de cinste în noul centru.

În final, ca un omagiu adus marelui actor, Ionuț Dulgheru, reprezentant al Facultății de Teatru din cadrul Universității Ovidius, alături de studenții Edi Vacariu și Iulian Marinescu, au oferit câteva momente emoționante, un moment de teatru și două monologuri, ce aveau ca temă imaginea teatrul în fundalul trist al societății de astăzi, dar și un îndemn sincer adresat tuturor constănțenilor:

Actorul și omul de radio, Ionuț Dulgheriu.

Veniți la teatru, oameni buni, cât mai aveți unde veni. Avem idei, avem detoate și fantezie și decor. Un singur lucru nu se poate, un teatru fără spectatori! Voi sunteți sensul vieții noastre, diploma noastră cea de preț, voi faceți teatrul să existe sau îl ucideți, dacă vreți. (…) Nu vă e dor de-o premiere, de-o lume veselă și trisă de un cuvânt frumos și bun cum doar în teatru mai există? Degeaba orice repertorii, degeaba știu să plângă artiștii. Cum vreți să progreseze teatrul când stau acasă spectatorii? Iertați-mă de tot ce-am spus, deși, mi s-a părut firesc. Oricum sunteți, ai mei sunteți. Mi-e ciudă, plâng și vă iubesc”, a încheiat Ionuț Dulgheru.

POGRAMUL ÎN URMĂTOARELE ZILE

Evenimentele continuă sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 11.00, cu o întâlnire a ONG-urilor reprezentante ale tinerilor din județul Constanța cu reprezentanții CJC.

De la ora 13.00, are loc un spectacol prezentat de elevii claselor de actorie ale Colegiului Național de Arte „Regina Maria”. Este vorba despre piesa „Hamlet”, spectacol prezentat și în cadrul Olimpiadei Naționale organizate de CNA „Regina Maria” în colaborare cu ISJ Constanța.

Duminică, 22 aprilie, de la ora 11.00, va avea loc o expoziție de fotografie organizată de elevii Centrului Cultural „Theodor Burada”, iar de la ora 13.00, evenimentul de inaugurare se încheie cu proiecția filmului documentar –artistic „Ovidius”, realizat pentru a celebra 50 de ani de la înfrățirea orașelor Constanța și Sulmona.

 

Actualitate