Același proiect îl propusese și în ședința din 17 septembrie, dar a fost nevoit să îl retragă de pe ordinea de zi, existând riscul ca inițiativa să pice la vot în condițiile în care USR și PSD au anunțat că nu vor susține o majorare a preșului energiei termice pentru populație.

Astfel, consilierii locali vor avea de votat peste 3 zile dacă dau curs dorinței primarului Vergil Chițac de a dubla tariful gigacaloriei. Acesta propune majorarea prețului gigacaloriei de la 598 lei la 1038 lei/Gcal.

De remarcat însă un alt aspect foarte important. Proiectul acesta nu vine însoțit și de o propunere privind stabilirea subvenției la gigacalorie pentru populație, ceea ce înseamnă că în lipsa unui asemenea proiect întreg tariful va fi suportat de consumator. Ne îndoim că această situație nu va fi reglementată, altfel facturile la încălzire din această iarnă ar urma să fie de 2-3 ori mai mari față de anul trecut.

Chiar și așa, primarul Vergil Chițac anunțase în urmă cu 2 săptămâni că propune un tarif pentru populație de 325 lei/gigacalorie, ceea ce înseamnă o majorare a facturilor pentru această iarnă cu cel puțin 30%.

(Visited 435 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.