Constanța

Chițac își acordă un plus de 104.000 lei pentru cafele, delegații și alte protocoale din cadrul Primăriei

Editare foto: Constanta de Azi

Un proiect de hotărâre, inițiat de primarul Vergil Chițac, ce va fi înaintat spre votare în următoarea ședință de Consiliu Local, propune suplimentarea cu peste 100.000 de lei a bugetului de protocol din cadrul Primăriei.

Scris de 
 pe data 
24 mai, 2021

Concret, primarul Chițac cere consilierilor locali aprobarea unor cheltuieli de reprezentare și protocol reprezentând în total suma de 104.995 de lei.

Conform proiectului de hotărâre, „cheltuielile ce vor fi suportate de la bugetul local în vederea desfășurării acțiunilor de reprezentare și protocol din cadrul instituției“.

Acestea sunt „cheltuieli de protocol ocazionate de diverse întâlniri protocoale, vizite, delegații interne și externe desfășurate în cadrul instituției, ședințele Consiliului Local în cuantum de 89.995 de lei.“

De asemenea, în proiect mai sunt menționate și „cheltuieli pentru alte acțiuni de reprezentare și protocol în cuantum de 15.000 de lei.“

Actualitate