Cine este Călin Georgescu, independentul rusofil care câștigă primul tur al Prezidențialelor
Călin Georgescu s-a născut pe 26 martie 1962 la București. A absolvit Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și are un doctorat în pedologie (știința care studiază compoziția solului).
A urmat cursuri postuniversitare în securitate și apărare națională la Colegiul Național de Apărare „Carol I”.
În campania actuală pentru prezidențiale, Georgescu a folosit intensiv platforma TikTok pentru a-și face cunoscute ideile. A câștigat astfel rapid în popularitate.
Călin Georgescu a fost asociat cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), partid care i-a menționat de mai multe ori numele ca propunere pentru funcția de prim-ministru.
A fost inclusiv președinte de onoare al Alianței pentru Unirea Românilor, dar ulterior s-a distanțat de partid și l-a acuzat pe liderul George Simion de legături cu PSD.
Georgescu este unul dintre cei mai categorici promotori ai mesajelor anti-occidentale în România, mesaje utile Moscovei lui Vladimir Putin.
„La o simplă căutare pe Sputnik, ziarul de propagandă al Moscovei, vedem numeroase articole în care Călin Georgescu este elogiat. Dacă te laudă Sputnik, nu este de bine.
Mai mult, acesta i-a elogiat pe şeful legionar Corneliu Zelea Codreanu, autorul unor asasinate politice în perioada interbelică, şi pe Ion Antonescu, autorul Holocaustului din România”, declara profesorul Florin Zeru, de la Școala Națională de Studii Politice, într-un articol al Europei Libere din 2022.
Sursa: România Europa Liberă
- alegeri prezidentiale 2024
- calin georgescu