Administraţie Editorial

Coada…

Scris de 
Cosmin Zaporojan
 pe data 
19 martie, 2025

Mazăre devora mulțimile de oameni amărâți, cozile sărăciei unde se hrăneau și se fidelizau votanții cu pui, ulei și ceva zahăr sau orez. Era un crez al vremurilor că nu poți câștiga cu adevărat omul dacă nu îl faci să simtă până în vârful urechilor umilința, frigul. Nu era suficient să îi dai. Era chiar contraproductiv doar să îi dai. Trebuia să îl ții în genunchi, să îl îmbulzești în mulțime pentru a-i întinde apoi izbăvitoarea mână cu sacoșa. Un cunoscut, de altfel, exercițiu de dresaj sovietic…

După 20 de ani, ca într-un carusel al istoriei recente, găsim aceleași cozi sub geamurile unui alt primar. De la începutul anului, sute de oameni se îmbulzesc zilnic, așteaptă cu orele, la ghișeele de taxe și impozite locale. Apogeul este atins zilele acestea, când sub amenințarea amenzilor, Primăria face recensământul contribuabililor care datorează taxa de salubritate. De data aceasta însă, mâinile întinse nu primesc nimic. Nu pui, nu ulei, nicio iluzie că prânzul sau cina vor fi mai îmbelșugate. Umilința nu mai ține de foame, ci îți ia puținii bani din buzunar în numele unor taxe și impozite din care nu vezi să se întâmple nimic bun în cartierul tău, în orașul tău. Un joc al masochismului administrativ, în care plătești mulți bani pentru  a fi batjocorit și umilit.

Sute de pensionari, oameni de toate categoriile sunt ținuți în frig, în stradă, rugând milă de la paznicii agențiilor SPIT pentru  a fi lăsați măcar să aștepte înăuntru. Un bătrân de 80 de ani stă la coadă de 4 ore pentru a depune o hârtie, după ce în urmă cu două luni a stat la alte cozi cu orele ca să-și plătească dările. Funcționarii par preocupați și reci, aparții astrale, trântesc ușile și trec robotizați pe lângă mulțimi, le este frică să le cuprindă privirile și articulațiile pline de culoare și umor ale dulcei limbi românești. „Online, mamaie, să trimită nepotul pe internet. Pe internet…”, și baba ridică din umeri la fel de nedumerită ca și mai-nainte.

Boierii cu haine fine din jilțurile Primăriei ar trebui să coboare în stradă, în rândul celor mulți, să simtă și să vadă. O oră, două, trei, patru, cât ar considera domniile lor că merită să rupă din timpul lor. Iar apoi, când timpul nu i-o mai răbda, să abdice .

Actualitate