Inspectorii au constatat că spațiile verzi din municipiul Constanța nu sunt îngrijite corespunsător și, mai mult, suprafața de spațiu verde pe cap de locuitor este cu mult sub cea prevăzută de Lege.

Verificările au fost făcute în perioada 20 august – 1 septembrie, ca urmare a unei tematici transmise de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, pentru verificarea respectării legislației de mediu din domeniul spațiilor verzi.

Potrivit Gărzii de Mediu, s-a constatat că este constituit Registrul Local al Spațiilor Verzi al municipiului Constanța. Conform acestuia suprafaţa totală de spațiu verde din municipiul Constanța este de 6042 hectare, iar suprafața de spațiu verde pe cap de locuitor este de 17,70 metri pătrați.

Deoarece nu au fost respectate prevederile legale de asigurare a unei suprafețe de 26 mp/locuitor din terenul intravilan s-a impus întocmirea unui program în care vor fi evidențiate etapele de realizare a obligației de a asigura din terenul intravilan o suprafata de spațiu verde de minimum 26 mp/locuitor și s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 50.000 lei conform prevederilor art. II alin (2) din OUG 114/2007.

De asemenea s-a constatat că spațiile verzi nu sunt întreținute corespunzător și s-a impus refacerea și îngrijirea corespunzătoare a acestora”.

(Visited 500 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.