Potrivit ANM, în intervalul 11 februarie, ora 12:00 – 12 februarie, ora 12:00, se vor semnala răcire accentuată, intensificări ale vântului, ninsori viscolite și polei.

În intervalul menționat, vremea se va răci brusc și accentuat în toate regiunile, astfel încât în cursul nopții de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul și centrul țării.

Treptat vor predomina ninsorile la început în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane, apoi și în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau ghețuș.

Vântul va avea intensificări în toată țara, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55…65 km/h și temporar peste 70…80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est și sud-est. La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70…90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăși 100…120 km/h. Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.

Conform ANM, vremea se va menține deosebit de rece și pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales pe timpul nopților și dimineților, iar vântul va mai avea intensificări.

În prima parte a intervalului vizat, la Constanța vreamea va fi deosebit de călduroasă, cu temperaturi de 15-18 grade C, pentru ca în decurs de câteva ore mercurul din termometre să scadă sub 0 grade C. La început se vor semnala precipitații sub formă de ploaie care, în noaptea de joi spre vineri, se vor transforma în ninsoare. În noapte de vineri spre sâmbătă, temperatura va scădea până la – 10 grade C.

(Visited 19.373 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.