Potrivit ANM, în intervalul 11 ianuarie, ora 12:00 – 13 ianuarie, ora 10:00 se vor semnala precipitații mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ.

În intervalul menționat, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 10…15 l/mp.

Vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei.

În Bărăgan și Dobrogea vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ploaie, iar izolat se va forma polei.

Vântul va avea unele intensificări pe litoral, unde rafalele vor depăși temporar 40…50 km/h.

În a doua parte a săptămânii, vremea va deveni rece, local geroasă în cursul nopților și dimineților. Local și temporar va mai ninge îndeosebi în zona de munte și în regiunile intracarpatice.

La Constanța se vor semnala astăzi și mâine ploi, pe alocuri însemnate cantitativ, pentru ca miercuri să fie posibile ninsori ușoare. Începând de joi noapte însă vremea se va răci accentuat, urmând ca temperatura maximă să nu mai depășească -3 grade C, iar minimele să coboare sunt -8 grade C.

(Visited 14.455 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.