Este inadmisibil ca un oraș precum Constanța, în anul 2018, să nu mai fie capabil să asigure propriilor cetățeni servicii și condiții minime de trai. De câteva zile, municipiul a rămas fără apă caldă din cauza unor litigii între RADET (regie aflată în subordinea Consiliului Local) și Electrocentrale Constanța (companie aflată în subordinea Ministerului Energiei). În timp ce lupta se duce în trei, Făgădău și RADET pe de-o parte și Electrocentrale pe de cealaltî parte, un oraș întreg nu are apă caldă.

Revoltați de situația în care s-a ajuns și pentru a trage un semnal de alarmă autorităților privind gravitatea acestei probleme, constănțenii vor să se adune sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 18.30, în fața Primăriei Constanța pentru a-și „striga” nemulțumirile.

De asemenea, pe Facebook circulă și îndemnul ca cei nemulțumiți să vină în număr cât mai mare și la Ceremonia de deschidere a noului an universitar, unde va fi prezent și primarul Decebal Făgădău.

În altă ordine de idei, o parte dintre asociațiile de proprietari din Constanța vor să-și stingă datoriile către RADET punând în cârca celor care își achită facturile la întreținere și restanțele rău-platnicilor. Este vorba de sume cuprinse între 50 și 100 lei de apartament, care se vor adăuga la factură. Președinții asociațiilor de proprietari speră că astfel ar putea ajuta la deblocarea cât mai rapidă a problemei apei calde în Constanța.

 

 

(Visited 3.747 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.