Potrivit IPJ Constanța, incidentul a avut loc marţi seara, când poliţiştii au fost sesizaţi de agentul de pază al magazinului cu privire la faptul că a găsit un copil în vârstă de aproximativ 2 ani, care se afla într-un cărucior, în parcare.

În urma verificărilor, poliţiştii au identificat-o, în Constanţa, pe mama copilului, o femeie de 23 de ani.

Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că tatăl copilului, un bărbat de 34 de ani, l-a abandonat în parcarea magazinului, în urma unor discuţii în contradictoriu purtate prin telefon cu mama copilului.

„Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că la data de 14 iulie, în jurul orei 21.45, tatăl biologic al minorului, un bărbat de 34 de ani, s-a deplasat cu acesta pe aleea de acces a societăţii comerciale unde, în urma unor discuţii în contradictoriu purtate prin telefon cu mama copilului, a luat decizia de a-l abandona în zona indicată”, se arată în comunicat.

Copilul, în vârstă de un an şi jumătate, a fost examinat medico-legal, stabilindu-se că necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de reprezentanţii DGASPC Constanţa.

Tatăl copilului a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire sau alte violenţe şi rele tratamente aplicate minorului.

 

(Visited 14.228 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.