Cum arată noul Aeroport Mihail Kogălniceanu. Terminal de pasageri construit de la zero, turnul de control și vechile facilități, modernizate
Modernizarea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, precum și construirea noului terminal de pasageri sunt aproape gata, lucrările fiind realizate în proporție de 95%.
„La momentul actual, stadiul de execuție la noul terminal a ajuns la 95 la sută, în prezent lucrându-se la ultimele retușuri și finisaje. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru sfârșitul lunii aprilie, 2025. În ceea ce privește turnul de control, lucrările de consolidare avansează în ritm susținut”, au anunțat reprezentanții Aeroportului Mihail Kogălniceanu.
În noua configurație, terminalul va răspunde nevoilor traficului de pasageri aflat în creștere, dar și numărului mai mare de zboruri preconizat pentru următoarea perioadă. De asemenea, extinderea terminalului este necesară pentru implementarea conceptului de nod de tranzit în cadrul aeroportului, facilitând legăturile între zboruri cu diverse destinații.
În momentul de față, de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu sunt disponibile zboruri directe, săptămânale, către hub-uri aeriene importante din Europa, Londra și Istanbul, operate de către partenerii noștri Wizz Air, respectiv Turkish Airlines.
În ceea ce privește bilanțul anului trecut, Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa a înregistrat un trafic total (comercial/necomercial) de 110.582 pasageri.