Constanța

Cum poți adopta gratuit un cățel de la Adăpostul pentru animale din Constanța

Noul Adăpost public din cadrul Serviciului Gestionare Animale Abandonate din Constanța găzduiește zeci de câini care au fost luați de pe străzile Constanței de echipajele specializate. Dacă vreți să adoptați un cățel, procedura este simplă.

Scris de 
 pe data 
16 mai, 2019

Din ce în ce mai mulți maidanezi ajung la adăpostul public și mulți dintre ei vor fi eutanasiați din simplul motiv că nu au un loc în care să trăiască. Atunci când adopți un câine de la adăpost, nu doar că îi oferi acelui animal un cămin, dar eliberezi și un spațiu pentru o altă viață care ar putea fi salvată.

Până în prezent, peste 100 de câini fără stăpân au fost adoptați de la adăpostul situat pe strada Vârful cu Dor din Constanța.

Cererile de adopţie se pot introduce imediat ce câinele a fost cazat în adăpostul public, iar preluarea animalului de către adoptator este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării, dacă acesta nu a fost revendicat de proprietar.

Adopția unui cățel este gratuită.

Trebuie să știți că fiecare câine capturat de pe străzi este consultat de un medic veterinar, deparazitat, vaccinat antirabic, sterilizat și identificat prin microcipare.

Adopţia câinilor de către solicitanţi se fac pe baza unei declaraţii-angajament și respectând următoarele condiții:

prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor;

dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor;

acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, a vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini;

înregistrarea, imediat după adopţie, a câinilor în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân.

Totodată, este important să cunoașteți că abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi este interzis prin lege. Numărul microcipului este trecut de către medicul veterinar al adăpostului, în mod obligatoriu, în carnetul de sănătate sau paşaportul câinelui, după caz, ambele documente având serii şi numere unice, conform normelor stabilite de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Pentru mai multe detalii și informații, puteți contacta Serviciul Gestionare Animale Abandonate la numerele 0241.485873 și 0733.045213

 

Actualitate