Deputatul PNL de Constanța, Bogdan Huțucă, a adresat premierului României o întrebare privind „măsurile pentru restaurarea Cazinoului din Constanța, aflat într-o stare de degradare avansată”. „Cazinoul Constanța trebuie scos din zona propagandistică a primarului Decebal Făgădău, care încearcă să mascheze situația dezastruoasă a simbolului orașului nostru prin campanii personale de imagine. Strângeri de fonduri de la cetățeni, donații, ajutoare parașutate din înaltul cerului. Ceea ce vreau să ne spună primarul Decebal Făgădău este de când a fost reabilitarea Cazinoului o problemă financiară pentru Constanța? Monumentul se află în starea această de degradare fiindcă nu au existat bani în vistieria orașului, iar acum cerem bani de la constănțeni să îl reparăm?”, spune deputatul Bogdan Huțucă, care îl acuză pe primarul Făgădău că încearcă să deturneze atenția de la adevăratul motiv al nereabilitării Cazinoului.

Potrivit răspunsului formulat de Ministerul Dezvoltării, CNI a preluat Cazinoul de la UAT municipiul Constanța în anul 2011, însă contestațiile repetate au făcut ca toate procedurile de licitație să fie anulate, atât de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), cât și de instanțele de judecată. Ultima licitație a fost făcută în 2016, însă și aceasta a fost anulată. De atunci, nu s-a mai făcut însă nimic. „Având în vedere că ultima licitație anulată a fost demarată de CNI în anul 2016, precizăm că, pentru reluarea unei noi proceduri de achiziție publică este necesară actualizarea documentației tehnico-economice. În acest sens, este necesară depunerea documentației specifice de către Primăria Constanța, astfel încât să poată demara procedura privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și ulterior demararea unei noi proceduri de achiziție publică”, se arată în răspunsul ministrului Paul Stănescu.

„Din 2016 nu s-a mai organizat o nouă licitație deoarece Primăria Constanța nu a depus documentația specifică încât să se poate demara o nouă procedură. Doi ani de zile, în care nu s-a mișcat niciun deget pentru reabilitarea Cazinoului. În lumina celor comunicate de Ministerul Dezvoltării, îi solicit public primarului Decebal Făgădău să lămurească situația Cazinoului și să precizeze de ce nu a fost depusă documentația specifică din 2016 până în prezent pentru a fi reluată procedura de licitație pentru reabilitarea monumentului”, a declarat Bogdan Huțucă.

 

 

(Visited 1.277 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.