Deputat Bogdan Bola: Oamenii sunt zilnic umiliți de șoferii de microbuze. Consiliul Județean cunoaște problemele, dar nu face nimic!
Deputatul din partea Forța Dreptei Constanța, Bogdan Bola acuză Consiliul Județean Constanța că nu intervine pentru remedierea problemelor legate de transportul județean de călători ce ar trebui să asigure naveta elevilor și a mii de persoane. „Este un dezastru patronat de Consiliul Județean“, spune Bola. „Am luat act din mass-media de mai multe probleme care vizează situația transportului județean, în general, și a asigurării gratuității pentru transportul elevilor, în particular. Am fost contactat personal de zeci de părinți disperați că problema lor nu se rezolvă!“
Bola spune că pe masa CJ sunt nenumărate plângeri ignorate și că oamenii își exprimă nemulțumirile pe rețelele sociale, unde relatează umilințele pe care le îndură zilnic din partea șoferilor firmelor private de transport călători.
„Nerespectarea graficului de circulație (nerespectarea orelor de efectuare a curselor, neefectuarea tuturor curselor, faptul că nu opresc în stații), depășirea capacității de transport la orele de vârf, nerespectarea tarifelor aprobate şi neacordarea de abonamente pentru toate categoriile de călători/toate rutele, neafișarea graficelor de circulație în stații, comportamentul neadecvat al conducătorilor auto, sunt o parte dintre problemele pe care președintele Consiliului Județean le cunoaște, dar nu face nimic.
Dintre toate firmele de transport, conform mass-media, cea care înregistrează cele mai multe plângeri este Metropolitan. Oare de ce? Oare pentru că proprietarul firmei de transport este consilierul personal al președintelui Consiliului Județean?
Fiindcă nu pot rămâne simplu observator la toate aceste probleme, am decis să-i transmit președintelui CJ Constanța Mihai Lupu 15 întrebări la care aștept să-mi răspundă în termenul legal. În funcție de răspunsurile sale, de ceea ce elevii sesizează și de plângerile călătorilor, voi continua demersurile și la alte instituții care pot stopa această bătaie de joc.
Iată întrebările adresate domnului Mihai Lupu, președintele CJ Constanța:
- Câte sesizări a primit Consiliul Județean Constanța cu privire la operatorul de transport Metropolitan?
- Care au fost sancțiunile primite de acest operator până în prezent?
- Câte sesizări / sancțiuni a primit acest operator în raport cu alți operatori de transport?
- De la ce număr de sesizări / fapte constatate se va dispune măsura rezilierii contractului de serviciu public?
- Veți da curs solicitării elevilor de a rezilia contractul cu operatorul Metropolitan?
- Considerați că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, vă aflați în conflict de interese cu privire la activitatea operatorului de transport Metropolitan, având în vedere relația de prietenie și colegialitate cu patronul acestui operator?
- Ce sume a plătit Consiliul Județean Constanța până în prezent operatorilor de transport pentru asigurarea transportului elevilor, conform art. 83 alin. (5) din Legea nr. 198/2023?
- Dacă nu au fost efectuate plăți, de ce nu s-a realizat acest lucru?
- Beneficiază elevii din județul Constanța de gratuitate la transportul județean, având în vedere că din declarațiile acestora rezultă că nu beneficiază sau beneficiază doar din când în când?
- De ce nu există contract de serviciu public pentru lotul rămas neatribuit?
- Transportul pe lotul rămas neatribuit se desfășoară în mod legal? Dacă da, în baza cărei legi?
- De ce nu a atribuit Consiliul Județean Constanța un contract de serviciu public, conform art. 5 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007?
- Consiliul Județean Constanța este mulțumit de modul în care funcționează transportul județean? Dacă da, vă rugăm să indicați argumentele în favoarea acestui răspuns. Dacă nu, vă rugăm să indicați măsurile adoptate.
- În județul Constanța există sistemul electronic de taxare integrat? Dacă nu, de ce?
- Este adevărat că operatorii de transport pretind tarife duble decât cele aprobate? Dacă da, ce măsuri ați luat în acest sens?
Citește și:
- Deputat Bogdan Bola: PSD și PNL i-au mințit din nou pe urmașii persoanelor persecutate pe motive etnice
- Deputat Bogdan Bola: „Am început strângerea de semnături pentru candidatura lui Ludovic Orban“
- Deputat Bogdan Bola: Iohannis se comportă precum un vătaf. Forța Dreptei nu va vota amendamentul PNL-ului privind algerea Senatului
- Bogdan Bola
- microbuze
- transport
- transport public