Deputat Bogdan Bola: România intră, în sfârșit, în normalitate și o să valorifice marea teritorială
Deputat Bogdan Bola, Forța Dreptei Constanța: „România intră, în sfârșit, în normalitate și o să valorifice marea teritorială. Vom putea mânca midii și rapane românești, nu doar importate de la vecinii care știu să-și potențeze resursele.
În anul 2020, Guvernul Ludovic Orban a reglementat valorificarea mării teritoriale (HG nr.183/2020), dar a fost nevoie de încă patru ani, în care m-am luptat cu cei care au condus Ministerul Mediului, ca acest lucru să devină realitate. Este inadmisibil!
Și nu a fost deloc ușor să-i conving că, de exemplu, durata contractelor de închiriere a suprafețelor de mare teritorială trebuie crescută de la 4 la 15 ani sau chiar mai mult, dacă vrem ca pescarii noștri să poată beneficia de predictibilitate și de fonduri europene.
În luna octombrie 2024, Apele Române vor organiza licitația a 28 de perimetre din spațiul marin, reprezentând apele maritime interioare și ale mării teritoriale, bunuri imobile proprietate publică a statului. Contractele de închiriere se vor încheia pe 20 de ani, iar cei interesați vor putea valorifica aceste perimetre pentru cultivarea resurselor acvatice vii.
Este, așadar, un proiect pe care am reușit să-l duc la bun sfârșit, deși piedicile puse de cei din partidele de la putere au fost la tot pasul. A fost nevoie de multe adrese, interpelări și solicitări pentru a se ajunge aici. Dar nu mă voi opri acum. Am depus și o inițiativă legislativă care să le permită institutelor de cercetare să aibă acces gratuit la aceste suprafețe de mare teritorială pentru cercetări.
Apoi, nu trebuie să uităm de Planul de amenajare a spațiului maritim, un document crucial care definește distribuția spațială și temporală a activităților și utilizărilor în apele marine, inclusiv zonele de acvacultură, pescuit, exerciții militare, extracția materiilor prime, infrastructuri portuare și hidrotehnice, rutele de transport maritim, instalațiile pentru explorarea resurselor energetice, activitățile turistice și patrimoniul cultural subacvatic. Acest Plan ar fi trebuit finalizat până în ianuarie 2020, lucru care s-a întâmplat abia la sfârșitul lui 2023.“
Citește și:
- Deputat Bogdan Bola: Am lucrat în interesul celor care mi-au acordat votul și încrederea să-i reprezint
- Deputat Bogdan Bola: Legea ce monopoliza transportul interjudețean, declarată neconstituțională. CC a admis sesizarea formulată de Forța Dreptei
- Deputat Bogdan Bola: Proiect de lege ce pune egalitate între Stat și cetățeni prin respectarea legislației fiscale
- Bogdan Bola
- Bola
- Forta Dreptei