Funcţionarii din Parlament vor avea o bătrâneţe mai uşoară, le promite PSD. Ei deja primesc pensie specială, doar că aceasta nu creşte în funcţie de majorările aplicate, an de an, la salariul de bază.

Corecţia a fost făcută printr-un proiect de lege adoptat de Senat: „pensia de serviciu se actualizează cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar, aflat în activitate.”

Eugen Nicolicea, iniţiatorul legii: „Am solicitat acest lucru pentru că erau dezavantajaţi raportat la alţi funcţionari.

Proiectul e acum la Camera Deputaţilor, for decizional. Se vor pronunţa asupra lui aleşii din Comisia pentru Buget-Finanţe, Drepturile Omului, Administraţie Publică şi Juridică. Apoi Comisia pentru Muncă va vota un raport, ca recomandare pentru plen.

Nicuşor Halici, preşedintele comisiei juridice din Camera Deputaţilor: „Cred că e o discuţie care trebuie dezbătută, vedem care sunt fundamentele, nu ştiu. (Reporter: Nu va îngreuna bugetul?) Păi oricum îl îngreunează şi astăzi.

Cel mai bine plătit funcționar din Parlament este Secretarul General. Va primi o pensie specială de 16.000 lei. În timp ce un șofer angajat la Camera Deputaților ar putea avea o pensie specială de peste 3.700 lei, în condițiile în care astăzi câștigă puțin peste 3.400 lei.

Opoziţia critică majorările promise de social-democraţi. Îi acuză de populism în an cu două rânduri de alegeri: europarlamentare şi prezidenţiale.

Raluca Turcan, lider de grup al deputaílor PNL: „Ar face ca pensiile să fie mai mari decât salariile celor care muncesc pe aceeaşi funcţie. O prostie! Are un scop pur electoral.

 

(Visited 254 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.