Constanța

După ninsori, Constanța intră sub avertizare meteo de ploi și vânt

După codul portocaliu de ninsori de zilele trecute, Constanța intră din aceasrî seară sub avertizare meteo de ploi.

Scris de 
 pe data 
29 ianuarie, 2021

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de vremea rea pentru întreaga țară, valabilă în intervalul 29 ianuarie, ora 18:00 – 30 ianuarie, ora 10:00.

Potrivit ANM, se vor înregistra precipitații mixte, polei, intensificări ale vântului.

În intervalul menționat, vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie și lapoviță și local se va depune polei, îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, precum și la munte, la altitudini mai mici de 1400 m, determinând, parțial, topirea stratului de zăpadă existent.

Cantitățile de apă vor depăși, local, 15…20 l/mp, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali. În zona montană înaltă, mai ales la peste 1700 m, va ninge, iar vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 60…70 km/h, spulberând zăpada.

Astfel de fenomene se vor semnala și în seara zilei de duminică (31 ianuarie), precum și în noaptea de duminică spre luni (31 ianuarie / 1 februarie) în regiunile estice, sud-estice și centrale, precum și la munte, iar în prima parte a zilei de luni (1 februarie), mai ales în nord-estul teritoriului.

Actualitate