Una dintre cele mai eficiente escrocherii din ultima vreme, metoda „Accidentul“, ale cărei victime sunt de cele mai multe ori persoane în vârstă, a eșuat în momentul în care doi țepari l-au sunat pe ÎPS Teodosie Petrescu.

Mai mult, cei doi, un bărbat și o femeie, au devenit victime ale propriei metode, fiind prostiți de Arhiepiscopul Tomisului să-i aducă toți banii pe care i-au făcut, inclusiv economiile din ultimii zece ani.

Cineva, care probabil ne-a vrut răul, ne-a dat o listă cu numere de telefon și ne-a spus că ăștia sunt bătrâni obscen de bogați. A zis că el vrea 20% din tot ce facem de pe urma ălora, noi am fost de acord și asta a fost… Am prostit și păcălit atâția naivi până acum, dar nu ne-am gândit o secundă că o s-ajungem noi să fim țepuți și vai de mama noastră“, spune cu amărăciune Ionel Deividblein (37 de ani).

Colega lui Ionel, cea care l-a apelat pe Teodosie, povestește că a folosit textul clasic al metodei „Accidentul“ și părea să funcționeze, până când a menționat suma de bani pe care ÎPS ar fi trebui să o scoată din buzunar.

Când a auzit de bani și că trebuie să-i dea el, m-a luat cu o vrăjeală de nu mai știam de mine. Apoi mi-a spus despre o afacere profitabilă cu lumânări, cu icoane, cu vin bisericesc, apoi a dat-o pe intermediere pentru șpăgi la Teologie. A zis că dacă vrem să ne băgăm ne face el toate contactele și că ne va merge bine, doar că trebuie să ne facem intrarea cu niște sume, că la rândul lui are și el de dat mai departe“, își amintește Marcela Suzetă (32 de ani).

Entuziasmată, după ce s-a consultat și cu Ionel, cei doi au cărat la o adresă o geantă în care se aflau 35 de mii de euro. Au așteptat cu nerăbadare o zi, două, trei, o săptămână să fie contactați de Teodosie pentru următorul pas în noua afacere.

S-au făcut cinci luni de atunci și suntem disperați! Am mers și la Poliție, dar au râs de noi și au spus că nu se bagă“, a mai spus Ionel.

Cei doi, care trăiesc în concubinaj și desfrâu, bleseamă ziua în care au dat acel telefon. Deocamdată, trăiesc de pe o zi pe alta încercând să vândă petarde și artificii la negru prin piețele din Constanța.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 1.448 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.