Dragă Moșule,

Ce mai faci? Eu sunt bine. Chiar foarte bine. Întreabă pe cine vrei. Sunt mai bine ca oricând. Atât de bine îmi este!

În primul rând, tocmai pentru că nu ți-am mai scris de ani buni, aș vrea să-ți spun că îmi poți trimite cadourile și pe adresa Primăriei Constanța, unde, dacă n-ai aflat deja, eu sunt șef și îmi merge foarte bine. Dacă-mi lași darurile acolo, o să trimit eu pe cineva să le ridice, că nu cred că până în Februarie mai dau pe la birou.

Acum, ce voiam să-ți cer… Ideea e că eu o duc foarte bine, dar sunt totuși câteva chestii de care nu sunt în stare și mă gândeam că tu ești singurul care mă poate scuti de tot deranjul.

Așadar, mă tot chinui de ceva timp cu un rahat de pod, ăla de la butelii. Apropo, când ajungi în Constanța, îți recomand să n-o iei pe acolo. Eu nu mă pricep la poduri, ăștia de prin primărie nici atât și nici ăia pe care i-am angajat să-l repare n-au nicio treabă. Așa că, dacă se poate, trimite tu niște echipe de elfi din ăia cu puteri magice, ca să scap și eu de stresul ăsta. Nu că mi-ar păsa atât de tare, că eu nu circul p-acolo, dar știi ce nasol e să te tot trăncăne la cap toată lumea pentru o bucățică de asfalt?

Așa. Altă chestie pe care mi-o mai doresc este cu Cazinoul ăla. Ori îl faci să cadă și să se ducă-n mare cu totul, ori îl faci ca nou! Nu mai pot cu el, cu toți smiorcăiții ăia de pe Facebook, cu toate organizațiile vieții și hipsterii isterici.

Ah! Și când ajungi în Constanța, ai grijă pe unde îți parchezi sania, că acum se dau niște amnezi de îi bag pe toți în sărăcie. Nu prea sunt locuri de parcare, dar pe mine nu mă deranjează, pentru că eu am mereu loc rezervat și mă descurc. Mai bine o lași și tu pe un acoperiș pe undeva. Ah! Și, sub nicio formă, să nu o lași prin „Henri Coandă“, că o să faci naveta până în Laponia. Și nici în Piața Ovidiu să n-o lași, să nu se desprindă, Doamne-ferește, vreun perete de la o clădire putrezită de pe acolo.

Și vezi cu renii, să nu sară maidanezii pe ei, că avem mulți din ăștia și umblă în haite. Nici ei nu mă deranjează, că eu merg ca pietonul prin Constanța doar când mai organizez câte o paradă.

Revenind la ce îmi mai doresc eu… Că, de fapt, mai mult pentru asta ți-am scris. Poți, te rog, să-i dai o boală lui Emil Boc, de la Cluj? Nu să moară, dar să nu mai facă atâtea chestii pentru orașul ăla de mi-l laudă toți prin Constanța și-mi scot mie ochii prin presă și pe unde apucă. Te rog eu, e foarte important! Și dacă faci asta pentru mine, promit să nu-i mai aburesc pe constănțeni cu tot felul de promisiuni și să nu mai dau atâtea pomeni electorale din bani publici (câteva tot o să mai dau, așa, ca să nu uite că exist).

Și, dacă ai timp, să-mi dai și mie în scris și să-mi explici, ce-s alea fonduri europene?! Toată lumea mă stresează cu chestia asta. Am tot întrebat și prin primărie, dar nimeni nu știe.

Cu drag,
Decebal Făgădău

P.S.
Dacă, cine știe, te taie și vrei să faci numărul 2, să știi că am montat niște veceuri publice foarte mișto, de lux, în parcul ăla de lângă primărie. Mergi și o rogi pe tanti Esmeralda să-ți descuie și te lasă să stai cât vrei.

 

(Visited 389 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.