După ce a demisionat din funcţia de vicepreședinte al Organizației Județene PNL Constanța și din funcția de simplu membru al partidului, anunţând că va candida independent pentru şefia CJC, George Muhcină şi-a depus oficial candidatura în cursul după-amiezii de marţi, 18 august.

În primul rând, aș vrea să mulțumesc celor 4.000 de constănțeni care au semnat pentru susținerea candidaturii mele la președinția Consiliului Județean Constanța. Deși independent, fără un partid și un apart de propagandă electorală în spate, constănțenii m-au ascultat și m-au încurajat în această luptă, mai ales oameni cu viziune liberală sau de dreapta.

Mă onorează încrederea și mesajele celor care cred că putem scăpa Constanța de PSD!“, a declarat Muhscină.

George Muhscină a transmis că scopul său este în continuare unificarea dreptei la Constanţa şi că este determinat să susţină orice alt candidat „care are puterea să capaciteze forțele de dreapta și să intre într-o bătălie totală cu PSD“, exprimându-şi totodată dezamăgirea faţă de aranjamentele politice făcute între PSD şi actuala conducere a liberalilor constănţeni.

Candidatura mea ca independent la Consiliul Județean Constanța rămâne o invitație deschisă către toate forțele politice de dreapta interesate cu adevărat de o alianță puternică și credibilă care să trimită PSD acolo unde îi este locul, la colțul de rușine al politicii. Aștept în continuare să ne dea Dumnezeu mintea de pe urmă și să conștientizăm ce șansă politică uriașă avem pe 27 septembrie.

Vreau să precizez că nu candidatura în sine este scopul proiectului meu, ci unificarea dreptei la Constanța. Sunt dispus, fără nicio ezitare, să susțin orice alt candidat care are puterea să capaciteze forțele de dreapta și să intre într-o bătălie totală cu PSD. Vă recunosc faptul că sunt dezamăgit de combinațiile politice transpartinice, care au făcut ca PSD să aibă la Constanța doi candidați la Consiliul Județean Constanța, unul îmbrăcat în haine roșii, altul vopsit în haine galbene!

Vă mulțumesc încă o dată pentru încredere și profit de ocazie să lansez un nou apel la maturitate politică a forțelor de dreapta la Constanța!“, a mai spus George Muhscină.

Amintim că în urmă cu două săptămâni, fostul consiler judeţean a demisionat din PNL Constanţa motivând că decizia organizaţiei de a susţine candidaţi precum Vergil Chiţac la primărie şi Mihai Lupu la şefia CJC este un blat politic care va pune Constanţa pentru încă patru ani la picioarele PSD.

În PNL sunt rețele de înțelegeri de tip cooperativă, netransparente, care lucrează la interesul și la comanda adversarilor noștri politici. De aici și acest conflict pe partea dreaptă a eșicherului politic, tocmai de a detona șansele oricărui de a câștiga Primăria sau CJ în fața actualilor conducători. Acțiunile nefaste ale acestor demersuri s-au materializat prin nominalizarea celor doi candidați, respectiv Mihai Lupu la CJ și Vergil Chițac la Primărie, lucru care a stârnit stupefacția majorității covârșitoare din PNL.

Din păcate, sunt foarte puțini cei care au curajul să o spună. Constanța are o oportunitate fantastică de a scăpa din PSD, dar interesele acestei cooperative se opun acestui deziderat așteptat de mulți constănțeni.

Pentru că nu sunt omul care să renunțe, pentru că adevărații liberali, alături de marea masă a constănțenilor, cred că orașul și județul trebuie să iasă de sub papucul PSD, anunț public intenția mea de a candida independent la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.“, declara George Muhscină în cadrul unei conferinţe de presă.

 

(Visited 424 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.