Educaţie

Inițiativă PSD: Probă sportivă la BAC

Un nou proiect de lege lansat la inițiativa PSD prevede ca în examenul de bacalaureat să fie inclusă și o probă de sportivă. Totodată, parlamentarii doresc alocarea a 1% din PIB activităților sportive, iar sportul să reprezinte un obiectiv major în proiectul de țară.

Scris de 
 pe data 
2 aprilie, 2018

Argumentul aceste inițiative legislative este acela că, în acest fel va crește nivelul de sănătate al tinerilor, deoarece, spun parlamentarii, în anul 2016, unul din trei tineri nu fac sport, iar 9 din 10 petrec 8 ore pe zi în fața televizorului, pe internet sau cu jocurile video.

De asemenea, inițiatorii proiectului susțin că lipsa activităților fizice omoară la fel de mulți oameni ca și fumatul, 1 din 10 decese premature fiind cauzate de sedentarism, scrie Profit.ro

Programa încărcată și numărul de ore crescut pentru disciplinele teoretice determină elevii și tinerii să acorde din ce în ce mai mult timp activităților de studiu și foarte puțin sau deloc mișcării și sportului. Efortul intelectual al elevilor și studenților nu este completat cu activități sportive la nivel de unitate de învățământ prin care aceștia să își pună în mișcare mușchii și corpul”, susțin autorii proiectului.

Aceștia au mai spus că, deși sportul are numeroase beneficii asupra sănătății, „elevii și părinții acestora sunt mai preocupați de discipline precum matematica și limba română și de multe ori tratează sportul ca pe o activitate inutilă, de unde copiii pleacă murdari, transpirați și obosiți”.

Proiectul prevede, așadar introducerea unei noi probe obligatorii la BAC, și anume proba „practică de evaluare a competențelor motrice formate pe durata învățământului liceal, pentru elevii apți din punct de vedere medical să desfășoare activități de educație fizică și sport”.

Totodată, parlamentarii propun un anumit număr de ore obligatorii de aducație fizică în funcție de nevoie fiecărui ciclu de învățământ: cel puțin 2 ore pe săptămână  pentru fiecare grupă a unităților de învățământ antepreșcolar, 3 ore pentru învțământul preșcolar și primar și tot 3 ore pentru învățământul gimnazial și liceal la care se vor adăuga alte două ore de „colectiv sportiv” (sport competițional).

Pentru învățământul superior, educația fizică va deveni o disciplină cu frecvență de minim 2 ore pe săptămână plus 2 ore de sport competițional pe ramura de sport sau grupe sportive.

Inițiatorii legii susțin că educația fizică trebuie inclusă ca obiectiv major în proiectul de țară al României pe termen lung, iar până în 2020 să fie alocat 1% din PIB pentru tot ce înseamnă activități sportive.

 

Actualitate