Prima informare meteo, valabilă în intervalul 02 mai, ora 13 – 03 mai, ora 12, vizează întreaga țară și sunt așteptate furtuni.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile estice, sud-vestice și în zona montană. Vor fi perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

Cea de-a doua avertizare este de COD GALBEN DE PLOI și este valabilă în intervalul: 03 mai, ora 12 – 04 mai, ora 22. Sunt așteptate manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ, în jumătate din țară, inclusiv în județul Constanța.

Potrivit ANM, în Muntenia, Moldova și local în Transilvania, Oltenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Muntenia și în zona de munte, 40…60 l/mp.

Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60…70 km/h, vijelii și, izolat, grindină.

Notă: Astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.

(Visited 498 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.