La întâlnirea de la Constanţa au participat președintele PNL, Ludovic Orban, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, lideri naționali și locali ai PNL, primari, parlamentari și candidați la alegerile europarlamentare, precum Rareș Bogdan, Dan Motreanu, Siegfried Mureşan, Ana Maria Dimitriu, Vlad Nistor, Cristian Bușoi, Claudia Benchescu, Ciprian Epure, Costel Stanca, Adrian Tarabac, Șerban Alexandru și Gheorghe Piron.

Din organizația de la Constanța au fost prezenţi consilierii locali și județeni, primari din localităţi, parlamentarii și reprezentanții ligii aleșilor locali. De asemenea, au fost şi reprezentanţi ai asociațiilor comunelor, orașelor și municipiilor Brăila, Galaţi, Vrancea, Tulcea şi Buzău.

Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă a deschis seria discursurilor punând accentul pe lipsa de implicare a actualei administraţii locale în potenţialul de dezvoltare al oraşului şi judeţului Constanţa.

Acest oraș, a fost lovit de o boală care a întârziat dezvoltarea, o boală care continuă să îi țină pe români dependenți de o clică de hoți și incompetenți. I se spune <ciuma roșie>. Au promis opt spitale regionale și nu au făcut niciunul, nu au reușit sa facă niciun kilometru de autostradă, au devalorizat moneda națională, românii pleacă din ţară, de parcă am fi în stare de asediu, iar pesediștilor le e frică să iasă pe stradă. Este limpede că PSD și ALDE sunt incompatibili cu România. Avem exemplul primarilor PNL, care au arătat performanţa și pe președintele Klaus Iohannis, care este garanția euroatlantică pentru România. PNL generează bunăstare pentru România“, a declarat Bogdan Huţucă.

Presedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă.

De asemnea, prezent pe scenă a fost şi primarul din Ovidiu, George Scupra, care a punctat faptul că, din 2016 şi până în prezent, primarii liberali din oraşe precum Eforie, Techirghiol, Mangalia, Poarta Albă, Cernavodă au reuşit să atragă peste 100 de milioane de euro în fonduri europene pentru proiectele realizate, spre deosebire de Constanţa, unde administraţia PSD a atras zero fonduri.

Primarii liberali își fac treaba și aduc bunăstare localităților pe care le conduc (…) Peste 140 de milioane de euro, adică 630 de euro pe cap de locuitor, în localitățile condise de primari PNL. Constanța merită mai mult, mult mai mult decât zero fonduri europene atrase în doi ani“, a declarat George Scupra. „Am văzut că se caută naşi pentru europarlamentare. Haideţi să fim noi naşii lor”, a încheiat Scupra, făcând o glumă cu trimitere la Liviu Dragnea.

Europralamentarul Siegfried Mureşan, şi el aflat pe listele PNL pentru alegerile din 26 mai, a evidenţiat efortul liberarilor pentru majorarea alocaţiilor dar şi activitatea acestora în Parlamentul European şi rezultatele obţinute pentru România. „PNL-ul s-a bătut, PSD-ul a pierdut, iar alocaţiile copiilor din România sunt dublate. Noi, europarlamentarii PNL ne-am dus în Parlamentul European şi am cerut fonduri pentru fermierii români afectaţi de pesta porcină şi în timp ce ne luptam pentru mai multe fonduri, Petre Daea vorbea despre cormorani în piscine. Toată Uniunea Europeană aşteaptă ca Partidul Naţional Liberal să câştige alegerile europarlamentare din luna mai şi să reuşim să scăpăm Europa de Liviu Dragnea. Suntem singurul partid care poate obţine ceva pentru România în Europa. Să ne batem pentru europarlamentare și anul viitor să ne batem și pentru primăria Constanța“, a sublinat Siegfried Mureşan.

Rareş Bogdan, primul de pe listele PNL pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, a subliniat cum un oraş de importanţa Constanţei a căzut victimă a corupţiei şi lăcomiei baronilor şi liderilor PSD. „Gruparea care a terorizat Constanţa: Mazăre-Constantinescu-Strutinski. Trei infractori care au ajuns să terorizeze un oraş şi un judeţ. După ei, au înlocuit un baron, cu un baron şi mai periculos, Felix Stroe. Trebuie să dispară din Constanţa astfel de indivizi! (…) Constanţa are cel mai mare potenţial economic după Bucureşti şi a fost abandonată. Este inadmisibil să lași Portul şi investiţiile pe mâna unor găşti de infractori. Primul pas pentru a-i opri este 26 mai“, a declarat Rareş Bogdan.

În discursul său de la Pavilionul Expoziţional, preşedintele PNL, Ludovic Orban susţine că oraşul de la malul mării este un punct important pentru „bătălia împotriva inamicului care şi-a bătut joc de România“. În opinia lui Orban, PSD este partidul care a dus ţara „sub nivelul mării“.

Dumnezeu ne-a dat Marea Neagră, Dunărea şi, de când au venit ăştia la putere, îşi bat joc de aceste daruri. Noi, PNL, vom ştii să folosim aceste daruri. M-am săturat să mă conducă agramaţii, repetenţii, hoţii, m-am săturat ca România să fie făcută de răs de cei care au sucit minţile săracilor, minţile celor care nu înţeleg, încă, adevărul despre România. Vreau o Românie unde să nu mai existe campionat de minciuni. PNL chiar creşte pensile, nu pe hârtie. Noi vrem pentru părinţii şi bunicii noştri, atunci când creşte pensia, să crească puterea de cumpărare, să crească salariul minim pe economie. Trebuie să lăsăm loc oamenilor care iubesc țara, celor educați, de buna credință, e timpul sa conducem România. Vrem ca școală românească să devina performantă. La fel și sistemul de sănătate. Vrem ca alocările de fonduri să nu mai fie în pixul lui Dragnea care își bate joc și tine comunitățile în sărăcie. Vă chem la luptă, să lăsați totul deoparte și sa vorbiți cu oamenii și să-i chemăm să elibereze România. Pe 26 mai eliberam România. PNL victorie!”, a declarat Ludovic Orban.

PUTEŢI VIZIONA ÎNTREGUL EVENIMENT MAI JOS

 

(Visited 223 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.