Directorul executiv SPIT avertizează constănțenii că, începând cu prima zi de după data scadentă a achitării impozitelor, persoanelor fizice și juridice care nu au achitat impozitele și taxele locale le vor fi calculate majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracție de lună până la data achitării sumei datorate, inclusiv.

Recomandăm cetățenilor să achite în cel mai scurt timp posibil obligațiile fiscale datorate în vederea evitării creșterii majorărilor de întârziere”, precizează directorul SPIT Constanţa, Virginia Uzun.

În Constanța, doar 102.647 de persoane fizice și 4.373 de persoane juridice au achitat integral impozitele până la 2 aprilie și au beneficiat astfel de bonificații de 10%, respectiv 5%, ceilalți achitându-și fie parțial, fie deloc taxele.

 

(Visited 67 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.