Mazăre a mai spus că a fost adus cu forța în țară, că s-au făcut presiuni asupra sa și că a fost amenințat de procuror și de un polițist.

Radu Mazăre a fost adus luni din Penitenciarul Rahova la instanţa supremă, pentru procesul în care a fost achitat în primă instanţă în dosarul privind construirea de locuinţe modulare grupate în campusul social “Henri Coandă” din Constanţa, scrie Agerpres.

De asemenea, Mazăre a contestat mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui în dosarul “Polaris”. În ambele procese, fostul primar a contestat procedura prin care a fost extrădat din Madagascar, susţinând că s-au făcut presiuni asupra lui şi a fost adus “forţat” în România.

Nu renunţ la aplicarea principiului specialităţii, întrucât consider că mi-au fost încălcate drepturile de ambele state, atât Madagascar, cât şi România, în momentul în care am fost adus forţat în România, fără posibilitatea de a mă prezenta în faţa unei instanţe din statul Madagascar şi când am fost preluat de escorta românească, fără a exista o hotărâre a unei instanţe de extrădare.

Deşi în Madagascar s-au făcut presiuni asupra mea, am fost ameninţat inclusiv cu copiii, ca să-mi dau acordul scris că doresc să renunţ la orice şi doresc să mă întorc în România, nu am făcut acest lucru. Am fost ameninţat de un ofiţer de poliţie, precum şi de un procuror“, a declarat Mazăre în instanţă.

El a mai susținut că de când am plecat din România a anunţat autorităţile unde se află şi nu a avut intenţia de a se ascunde.

Avocaţii lui Mazăre au contestat legalitatea procedurii prin care fostul primar a fost adus în ţară, susţinând că decizia de extrădare nu a fost luată de o instanţă din Madagascar, ci de către un procuror.

În plus, spun avocaţii, la dosar nu există un consimţământ al lui Mazăre că acceptă să fie extrădat în România.

Radu Mazăre a fost extrădat în România pe 20 mai, el având o condamnare definitivă de 9 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

De asemenea, el mai are două condamnări în alte dosare, dar care nu sunt definitive.

 

(Visited 536 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.