Primăria Constanţa a transmis mesajul oficial al medicului Claudia Cambrea, conform căreia spitalul este pregătit, că a fpst făcută o reorganizare şi, cel mai important, că „aproape în fiecare zi, câte un pacient internat cu noul coronavirus, COVID-19, pleacă acasă negativ, vindecat.“

Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa este unul dintre cele șapte spitale din țară desemnat de Ministerul Sănătății pentru a trata pacienți diagnosticați cu noul COVID-19.

Dispunem în acest moment de echipament de protecție achiziționat de Primăria Municipiului Constanța. Spitalul este pregătit, primii dintre pacienții care s-au internat cu această afecțiune încep să se negativeze și aproape în fiecare zi, câte un pacient pleacă acasă negativ, vindecat.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța este unul dintre cele 7 spitale desemnate de Ministerul Sănătății pentru a deservi patologia pacienților internați cu noul coronavirus.

Suntem la datorie, toți pacienții care au fost până acum sunt pe un curs bun, facem în continuare eforturi.

Suntem cadre medicale, medici, asistente, infirmiere, cu toții am depus un jurământ, am depus un jurământ că o să îngrijim pacienții în orice condiții și aș vrea să mulțumesc tuturor colegilor mei care au înțeles că aceasta este misiunea noastră.

Ne-am reorganizat, am refăcut toate circuitele spitalului pentru a putea primi acești pacienți, să le asigurăm asistență medicală și tot personalul medical să fie protejat”, declară Claudia Cambrea.

Spitalul de Boli Infecțioase mulțumește tuturor cadrelor medicale care și-au arătat intenția de a veni să lucreze în unitatea medicală dar și celor care au donat materialele necesare desfășurării actului medical în bune condiții.

Implicarea dumneavoastră directă în susținerea actului medical, prin ajutoarele materiale care s-au strâns din donații, a fost o lecție de dăruire, de credință și facere de bine în folosul celor aflați în suferință”, au transmis reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.

Este nevoie în continuare de personal medical, asistente, medici, biologi și chimiști pentru laboratorul de analize și secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.

Detalii la adresa de e-mail contact@infectioaseconstanta.ro, sau pe infectioaseconstanta.ro

 

(Visited 6.621 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.