Informații transmise de Inspectoratul Județean de Poliție Constanța.

Astăzi, în jurul orei 08.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați cu privire la faptul că un membru al comisiei din secția de votare nr. 275 ar fi oferit o suma de bani unei persoane care și-a exercitat dreptul de vot.

În urma audierilor s-a stabilit faptul că membrul comisiei în cauză ar fi datorat 15 lei unei persoane, cu care s-ar fi întâlnit accidental în incinta secției de votare, moment în care i-ar fi înmânat suma de bani respectivă.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea situației de fapt.

În jurul orei 09.00, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au fost sesizați cu privire la faptul că, la secția de votare nr. 411 din Corbu, unui alegător i s-au distribuit patru buletine de vot.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în jurul orei 7.20, din neatenție, un membru din cadrul Secției de votare a distribuit 4 buletine de vot unui singur alegător, acesta sesizând imediat greșeala comisă.

În consecință s-a procedat la anularea celor 3 buletine de vot distribuite incorect.

Tot în jurul orei 09.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Comana au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fotografiat buletinul de vot în timpul exercitării votului.

Persoana în cauză a fost identificată și sancționată cu amendă în valoare de 600 de lei, conform Legii 115/2015.

În jurul orei 09.30, polițiști din cadrul Postului de Poliție Tuzla au fost sesizați cu privire la faptul că proximitatea secției de votare nr. 549, o femeie ar fi îndemnat alte două persoane să voteze un anumit candidat la primărie.

Persoana în cauză a fost identificată și sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.400 de lei, conform Legii 115 /2015.

În jurul orei 09.40, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o stradă din orașul Năvodari, în apropierea secțiilor de votare, se face propagandă electorală.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că aspectele sesizate nu se confirmă, în zona fiind doar persoane care așteptau la rând pentru a-și exercita dreptul de vot.

În jurul orei 10.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, la secția de votare nr. 324 din orașul Năvodari, o persoană avea în mână 5 buletine de vot.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză aplicând ștampila și pe buletinul în plus. Acesta a fost anulat, restul de 4 buletine fiind introduse în urnele de vot.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.

Astăzi, în jurul orei 10.30, polițiști din cadrul Postului de Poliție Cerchezu au fost sesizați despre faptul că un bărbat ar fi fotografiat buletinul de vot în timpul exercitării votului la o secție de votare din satul Măgura.

Polițiștii au aplicat acestuia o sancțiune contravențională în valoare de 600 de lei, conform Legii 115/2015.

În jurul orei 10.45, polițiști din cadrul Postului de Poliție Ciocârlia au fost sesizați despre faptul că un bărbat s-a prezentat la urnele în care se introduc buletinele de vot și, după ce a introdus 2 dintre acestea, a mai rămas cu 3 buletine de vot. Membrii comisiei au constatat acest fapt, motiv pentru care au anulat cele 3 buletine.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.

În jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Băneasa au fost sesizați despre faptul că un candidat la alegerile locale ar fi amenințat cu acte de violență un contracandidat și i-ar fi provocat distrugeri autoturismului acestuia.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și distrugere.

În jurul orei 12.25, polițiști din cadrul Secției 2 au fost sesizați cu privire la faptul că ar lipsi o ștampilă de vot din secția de votare nr. 211.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că un bărbat și-ar fi exercitat dreptul de vot, iar apoi ar fi părăsit secția de votare, având ștampila asupra sa.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

(Visited 253 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.