Proiectul a fost început în 2017, ideea amenajării unei plaje speciale pentru persoanele cu dizabilităţi aparținând ONG-ului Asociatia Centrul de Autism Marea Neagra.

La vremea respectivă, Apele Române au cedat gratuit sectorul de plajă, condiția fiind ca activitatea să nu genereze niciun fel de venit. Este vorba despre o suprafață de 22.000 de metri pătrați plajă, situați în Faleză Nord. Cei de la Asociație s-au apucat de treabă și au reușit să obțină fonduri pentru implementarea proiectului.

Inaugurarea plajei “Alerg 24h. Autism Marea Neagră” a fost făcută în luna august 2017, cu o investiție de 12 mii de euro, echipa reușind să instaleze rampe de acces, şezlonguri speciale şi scaune plutitoare, pentru cei cu probleme locomotorii.

O inițiativă unică, ce a pus Constanța pe harta orașelor europene în care există o preocupare activă față de persoanele cu dizabilități.

Pentru continuitatea și dezvoltarea proiectului, Asociația a reușit să strângă aproximativ 65 de mii de euro din sponsorizări, urmând ca pentru acest an să fie făcute investiții într-o rampă fixă pentru cărucioare, mai multe șezlonguri speciale și scaune plutitoare.

Însă Statul Român, reprezentat în acest caz de Apele Române Dobrogea Litoral, a decis să nu mai susțină acest proiect. Noul director al instituției, Hristu Uzun, a înștiințat ONG-ul că plaja nu mai poate fi dată gratuit și că trebuie scoasă la licitație.

Mi s-a spus că dacă vreau plaja, trebuie să mă prezint la licitație ca orice agent economic. Și asta nu e tot, pentru că mi se cer 12 lei pentru metrul pătrat de plajă – un preț de 10 ori mai mare decât cel solicitat pentru zone mult mai bine poziționate decât acest sector“, a explicat pentru Constanta de Azi, Adrian Gemănaru, inițiator al proiectului.

Ceea ce nu știe directorul Hristu Uzun, este că nu ONG nu poate participa cu oferte la licitații. Sau poate că știe. Potrivit lui Adrian Gemănaru, cei de la Apele Române au informat că există deja oferte pentru acel sector de plajă din partea unor agenți economici.

În acest moment, Adrian și colegii săi de la Asociație așteaptă un acord din partea Ministerului Apelor și Pădurilor, sesizat în baza acordului pe care Apele Române (instituție din subordinea ministerului) l-a făcut anul trecut pentru cedarea sectorului de plajă.

„Am nevoie de o lună de zile pentru amenajări. Asta îmi dă posibilitatea ca la 1 mai să începem treaba. Deci, dacă nu primesc un ok până la 1 mai, atunci nu cred ca va fi posibilă existența plajei! Lansarea este pregatită pentru 1 iunie“, a mai declarat Adrian Gemănaru.

Situația este una fără precedent în administrația locală a Constanței, iar dispariția unui asemenea proiect, pentru a face loc beach-barurilor de pe plajă, ar demonstra, din nou, cum interesele financiare și lăcomia sunt mai presus de orice principii morale.

Șansele ca plaja să existe și în acest an sunt destul de slabe, sau cel puțin așa reiese dintr-un text publicat de Adrian Gemănaru pe pagina sa de Facebook:

„Sinistru este raspunsul scris și transmis în ultima zi de mandat al unui fost ministru, care îmi spune că nu se poate implica deoarece este o plajă gratuita adresată persoanelor cu dizabilități și că din punct de vedere legal, această plajă nu este turistică!

Ultima replică ce mi-a fost adresată de către reprezentatul statului român a sunat ca o sentință: ”Nu aveți nici o șansă.

 

(Visited 247 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.