George Niculescu a declarat pentru RFI că printre cei care merg să îşi petreacă vacanţa pe litoralul românesc există persoane manipulate să nege existența coronavirusului.

Prefectul precizează că pe plajele administrate de privați, dimineața turiștii găsesc șezlongurile așezate la distanță regulamentară, dar că oamenii, din dorința de a socializa, le mută astfel încât să fie mai aproape de prieteni sau cunoscuți.

Niculescu a declarat că în cazul celor care refuză să respecte aceste reguli, autoritățile intervin cu toată fermitatea și deși din afară situaţia pare scăpată de sub control, prefectul susține că polițiștii și jandarmii sunt zilnic la datorie “în fiecare stațiune turistică”.

Noi suntem prezenţi la datorie în fiecare zi, în fiecare staţiune turistică. Personal, sunt în fiecare weekend pe teren.

Pentru cei care sunt din punctul meu de vedere manipulaţi în a crede că acest virus nu există sau se folosesc de nişte interpretări de domeniul SF cum că toate sunt fake news-uri în ce priveşte virusul acesta, le spun următorul lucru: de câte cazuri de îmbolnăviri pe zi este nevoie, ca să credem că nu este de glumit?”, a declarat Niculescu, citat de RFI.

De asemenea, cu ocazia Zilei Naționale a Ambulanței din România, pe pagina sa de Facebook, Niculescu a transmis un mesaj către medicii, asistentele și șoferii din cadrul SAJ Constanța.

„Sunt oameni care merită tot respectul nostru, în fiecare zi, în orice context. În special acum, când societatea noastră se confruntă cu cea mai dificilă situație din istoria recentă. Sunt în prima linie și depun eforturi supraomenești, indiferent de solicitare.

Prin mâinile celor de la SAJ Constanța trec, anual, mii de pacienți. Multora dintre ei, le dau speranță și șanse reale de supraviețuire, motiv pentru care sunt niște adevărați eroi.

Astăzi este ziua lor. A celor de pe ambulanțe. A celor care nu se dau în lături, cei care acționează cu mult tact și profesionalism. Personal, vă sunt recunoscător fiecăruia dintre voi!“, a scris George Niculescu.

 

(Visited 361 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.