Premieră mondială. Prima locomotivă hibrid a fost lansată la Constanța!
O companie românească a reușit să construiască în România prima locomotivă hibrid din lume, ce funcționează și electric, cu acumulatori Li-Ion.
Proiectul „Locomotiva hibrid de manevră- premieră mondială“ a fost început în 2016 de către compania Romania Euroest SA împreună cu partenerul său, Integral Consulting R&D.
Lansarea locomotivei LHy-M a avut loc la Constanța, în cursul zilei de joi, 22 februarie.
Inginerii au reușit transformarea locomotivei diesel hidraulică LDH 1250 CP în locomotivă hibrid, care utilizează baterii Li-Ion și sistem avansat de echilibrare/management al pack-urilor de baterii.
Sursa Foto: telegrafonline.ro
Valoarea totală a proiectului a fost de 3.560.041 lei, din care 1.580.041 provin din bugetul de stat, iar 1.980.000 lei din cofinanțare.
Proiectul locomotivei LHy-M constituie o premieră prin conceptul tehnic, avantajele competitive și potențialul de exploatare, precum și reducerea emisiilor poluante cu 70%, a consumurilor specifice cu 30-60%, a activității de mentenanță cu 15%.
Pe site-ul proiectului puteți afla toate detaliile tehnice ale locomotivei, precum și etapele realizării proiectului. click AICI
Compania precizează că, din cauza poluării, un număr de 10.298 locomotive diesel cu vârsta medie mai mare de 36 ani trebuie înlocuite, în Europa, până în 2025.