Prima zi de școală: O umbră tristă a ceea ce obișnuia să fie

N-am mai participat la o primă zi de școală de vreo zece ani, poate chiar mai bine, fiindcă țin minte că în vremea liceului nu obișnuiam să merg la această festivitate, dar am decis s-o fac anul ăsta.

Era vreo nouă și ceva când curtea școlii unde am poposit devenise o nebuloasă, fiecare copil fiind agitat, nu de emoție sau de fericire, ci de nerăbdare, de nerăbdarea de-a pleca mai repede din spațiul acela atât de străin pe care nu l-a îmbrățișat cu adevărat niciodată.

Părinții se îmbulzeau, presați, probabil, de faptul că trebuiau să ajungă la job. Erau grăbiți, luându-și imediat tălpășița după ce un profesor le-a oferit lămuriri asupra orei la care urma să vină copilul, alergând către ieșirea unde parcaseră tacticos mașina pentru a putea dispărea cât mai rapid.

În jurul meu se găseau doar fețe obosite, nemulțumite și triste pe care mi-era greu să le înțeleg, pentru că-mi aminteam că obișnuiam să prețuiesc clipele astea atât de mult când mă găseam în școala generală.

Nu am auzit râsete, nu am văzut veselie și n-am simțit fericirea revederii colegilor care n-avuseseră prilejul să se întâlnească peste vară, cum n-am văzut nici îmbrățișările calde echivalente unui „Bun venit!” transformate acum în amintiri pe care nu îmi voi îngădui să le uit niciodată.

N-am văzut viață. Cred că asta spune tot.

M-am simțit strânsă de ziduri, sufocată de agitație și pusă pe gânduri de freamătul ăsta ciudat care n-avea nicio legătură cu adevăratele lucruri pe care vreau să cred că e încă firesc să le simți într-o astfel de zi: bucuria, teama aceea nevinovată de necunoscut, entuziasmul, determinarea și chiar nostalgia, pe care mi-aș fi dorit s-o văd în ochii părinților prezenți, preocupați, din păcate, de alte lucruri.

De departe, singurii care nu arată foarte diferit de cei din amintirile mele sunt profesorii. Ei poartă întotdeauna un zâmbet pe față în această primă zi, sunt dornici să-și cunoască elevii, să-i revadă și să-i îndrume să-și depășească limitele, însă, din nefericire, am sentimentul că și ei vor obosi încet, încet.

Etichete:

• copii la scoala
• copii scoala
• prima zi de scoala
• scoala