Achiziția celor trei WC-uri de lux face parte din planul de reabilitare a Parcului Arheologic, proiect anunțat de primărie în anul 2015. Parcul urma să fie renovat prin finanțarea cu fonduri europene, însă nu s-a reușit acest lucru, iar în 2016 au fost alocați bani de la bugetul local. Valoarea totală a proiectului este de 11 milioane de lei fără TVA (2.6 milioane de euro).

Proiectul a fost câștigat de două firme asociate, SC Mobitom SA și SC Pomacost SA, societăți prin care Primăria Constanța a mai derulat proiecte profitabile pe bani publici pe vremea când edil era Radu Mazăre.

Parcul Arheologic are acum trei WC-uri, fiecare construit pe o suprafață de 18 mp. Calculele arată că, potrivit documentelor de investiții, pentru un closet a fost cheltuită suma de 56.000 de euro cu tot cu TVA, din bani publici. Prin comparație, un veceu din Parcul Arheologic costă aproape cât un apartament cu două camere în acceași zonă.

Potrivit info-sud-est.ro, în prezent, cele trei closete nu sunt funcționale, iar motivul este acela că, deocamdată, nu au fost găsiți paznici. Primăria dă asigurări că, începând de la 1 septembrie, WC-urile vor fi date în folosință, administrația locală semnând un contract cu o firmă specializată.

Articol complet și mai multe detalii AICI.

 

(Visited 2.228 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.