Primăria Constanța: Care este stadiul lucrărilor de modernizare a marilor bulevarde din oraș
Lucrările de modernizare a marilor bulevarde au fost reluate imediat după începerea noului an, proiectele fiind etapizate si decontate pe noua programare 2021- 2027 prin Programul Regional Sud Est.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Constanța, în acest moment proiectul „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia“ este finalizat în proporție de 90%, cel privind „Accesul şi mobilitatea pietonală în zona centrală a municipiului Constanţa“ – 75%, iar „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, zona Bd.1 Mai-Șoseaua Mangaliei“ – 80%.
Pe bulevardele Al. Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai, Ferdinand și șoseaua Mangaliei mai sunt de realizat lucrări de branșare la sistemul de iluminat public, demolare a stâlpilor vechi de iluminat, ridicare a capacelor de canalizare la nivel, finalizare a marcajelor rutiere, punere în funcțiune a mobilierului urban, dar și diverse remedieri și finisaje.
Totodată, sunt în curs de amenajare alveolele pentru trecerile de pietoni, iar în primăvară va fi plantat materialul dendrologic.
- Primaria Constanța