Constanța

Primăria lui Chițac, asociată cu școala de dans a lui Gigi Osoloș, cercetat pentru pornografie infantilă și trafic de persoane

Școala de dans modern Total Dance Center este promovată de Primăria Constanța, fiind angajată pentru spectacolele organizate pe Bulevardul Tomis. Fondatorul școlii, coregraful Gigi Marian Osoloș și una dintre profesoare, devenită ulterior administrator, au fost urmăriți penal, fiind acuzați de trafic de persoane, abuzuri și alte violențe asupra unora dintre elevele școlii. În timp ce fosta sa asociată, Corina Tiron, a fost achitată, Osoloș este în continuare inculpat în dosar.

Scris de 
 pe data 
19 iulie, 2021

„Pe vremea mea, bătaia era ruptă din rai.“
„Eu sunt o fire colerică, m-ați înțeles? Că de asta am ajuns aici. Nu a scăpat unul de-o palma din partea mea.“
„Fiecare are o slăbiciune în viața lui. Și mie daca mi-au placut femeile… Care-i problema?“
„Este inevitabil că-n timp unele dintre ele și-au dorit sau le-a plăcut. Este matematică.“
„Asta au făcut, au dansat. După aceea, nu este de ajuns în această meserie, asta știe toată lumea care a făcut-o.“

Acestea sunt doar câteva dintre declarațiile pe care Gigi Marian Osoloș le făcea, în 2019, în fața camerei de filmat, după ce în presă erau publicate mărturiile cutremurătoare ale unor foste eleve din cadrul școlii sale de dans și detalii din dosarul în care Osoloș este inculpat.

După ce Primăria Constanța a anunțat pe pagina de Facebook că Total Dance Center va face parte din programul pregătit pentru „Constanța Coffee Break”, cu momente de street dance pentru copii, au apărut o serie de comentarii care amintesc de acuzațiile pentru care Gigi Marian Osoloș și asociata sa, Corina Tiron, au ajuns în instanță și au fost supuși controlului judiciar.

În septembrie 2017, procurorii DIICOT au făcut percheziții în casele lui Osoloș, dar și la sala de dans. În 2019, DIICOT l-a trimis în judecată pe Osoloș pentru trafic de persoane, deținere de armă neletală și uz de armă neletală, dar și pornografie infantilă. Au fost audiate peste 45 de persoane, atât martori, cât și victime.

În mod surprinzător, o parte din dosar a fost clasată de procuror, prezentând faptele de violență manifestate de Gigi Osoloș asupra elevelor ca fiind justificate „de perfecționarea deprinderilor în arta dansului“.

De asemenea, tot atunci, faptele pentru care Corina Tiron era cercetată au fost clasate. În prezent, Gigi Marian Osoloș este cercetat în stare de libertate pentru trafic de minori, deținere de armă neletală, pornografie infantilă și uz de armă neletală. Instanța a rămas în pronunțare, urmând ca în cursul acestei veri să fie dată o sentință.

Nu este prima dată când Vergil Chițac și Primăria Constanța se asociază cu Total Dance Center și Corina Tiron. Pe 17 iulie, școala de dans era implicată într-o acțiune cu scop umanitar, promovată de ONG-ul Constanța Altfel.

Actualitate