Primăria Constanța va reabilita bulevardul Tomis, tronsonul delimitat de strada Traian și Cercul Militar. Pentru că pavajul s-a spart, surpat și se mișcă, primarul a decis să îl scoată și să toarne două straturi de asfalta în locul lui. O soluție total nefericită având în vedere specificul zonei Peninsulare.

„Lucrările sunt necesare având în vedere starea dalelor din granit, cu deficiențe și degradări pronunțate. Se va lucra noaptea pentru ca traficul rutier intens din timpul zilei să nu fie afectat”, se arată în comunicatul Primăriei.

Potrivit municipalității, într-o primă etapă, se va decapa pavajul existent. Lucrările se vor desfășura luni, marți și miercuri, traficul rutier fiind restricționat parțial, între orele 19:00-05:00. Suprafața carosabilă va fi reamenajată prin lucrări de asfaltare joi și vineri.

„Se vor turna două straturi de asfalt, binder și uzură, accesul autovehiculelor fiind restricționat în intervalul orar 19:00-05:00.Rugăm constănțenii care locuiesc sau tranzitează această zonă să nu își parcheze autoturismele pe trotuare sau pe carosabil. Pentru evitarea oricărui incident, recomandăm participanților la trafic să circule cu atenție pe parcursul derulării lucrărilor de reabilitare a carosabilului”, au mai adăugat reprezentanții Primăriei.

(Visited 1.098 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.