Potrivit ANM, în Constanța vremea va fi caldă în intervalul 18-21 februarie, când se vor înregistra, în medie, valori maxime diurne în jurul a 10 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media va coborî sub 3 grade în perioada 22-24 februarie. Ulterior, temperaturile maxime vor avea medii de 7…9 grade.

În ceea ce privește media temperaturilor minime, estimăm valori de 2…4 grade până pe 22 februarie și de -4…-2 grade în intervalul 23- 25 februarie. Ulterior, minimele nocturne vor crește ușor, media lor încadrându-se între -1 și 1 grad.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată pe data de 22 februarie, apoi precipitații slabe vor fi posibile în fiecare zi, dar cu precădere în intervalul 25-27 februarie.

Prognoza ANM face parte din ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 18 FEBRUARIE – 3 MARTIE 2019, estimare realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

(Visited 588 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.