Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat parțial decizia din mai 2019, prin care Radu Mazăre fusese condamnat la 9 ani și 10 luni de închisoare. În același dosar, omul de afaceri Sorin Strutinsky a fost condamnat tot la 5 ani de închisoare. În prima instanță, el primise o condamnare de 7 ani şi 10 luni de închisoare.

Extrase din minuta instanţei:

"(...) contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
(...) contopeşte pedepsele complementare şi aplică inculpatului pedeapsa interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.
(...) interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a şi b C.pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
(...) deduce din pedeapsa principală rezultantă durata reţinerii de 24 de ore de la 16 la 17.03.2015 şi durata arestării preventive de la 2.04.2015 la 24.06.2015, respectiv de la 08.05.2019 la 24.09.2019".

Fostul deputat PSD Eduard Martin, acţionar la compania Polaris M Holding SRL, a fost achitat. El primise la instanţa de fond o condamnare de 5 ani şi jumătate de închisoare.

De asemenea, au fost achitați și Gabriel Marius Stan, fost viceprimar al Constanţei, şi mai mulţi funcţionari din Primăria Constanţa: Tudoriţa Tolea, Doru Aurelian Harpalete, Alina Pavel, Ghiulnihal Mutalâp şi Sorina Laura Oprea. Soluție de achitare a mai primit şi firma Polaris.

De asemenea, instanța supremă a decis confiscarea de la Radu Mazăre și Sorin Strutinsky a câte 3.416.371,02 lei și menţine sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor acestora.

Hotărârea ICCJ este definitivă.

Radu Mazăre ispăşeşte în prezent o pedeapsă de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor de plaje și terenuri din Mamaia. De asemenea, el este judecat în mai multe dosare instrumentate de către procurorii DNA.

(Visited 270 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.