Umor

Să-l ajutăm pe bătrânelul din imagine! Are nevoie de 2 de milioane de euro pentru a-și construi o pensiune

Sursa foto: adevarul.ro

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 pe data 
17 august, 2018

Suntem siguri că cititorii noștri au mai văzut fotografii cu acest bătrânel simpatic și bogat, în vârstă de 64 de ani, care se numește Petrescu… Macedon Petrescu. Apropiații îi spun Sfinția Ta sau Stăpâne, iar majoritatea îl cunoaște drept domnul Teodosie.

Domnul Petrescu are nevoie disperată de 2 milioane de euro pentru a-și construi o pensiune turistică pe litoral, undeva pe la 2 Mai, după cum susține. El mai are în județul Suceava, la Dorna Arini, locul său de baștină, o frumusețe de complex turistic monahal, în care a investit aproximativ 4 milioane de euro, însă acum și-a propus să construiască ceva mai micuț, mai cochet și care să nu fie în scop ecumenic.

Visul meu este să fie ceva frumos aici, pe litoral, unde este a doua mea casă și unde am prosperat în viață, unde am făcut avere și am ajuns celebru. Îi sunt recunoscător Constanței pentru că m-a primit la sânul ei, m-a alăptat și m-a făcut mare fără ca eu să-i dau ceva la schimb. Noua pensiune aș vrea să fie ca un cuibușor exclusivist al oamenilor de bine, care au și mult bine în buzunare, dacă mă înțelegeți“, spune domnul Petrescu.

Donațiile se fac în toate bisericile de pe raza județului Constanța și prin intermediul unei campanii umanitare pe Facebook, iar până acum s-au strâns aproximativ 300 de mii de euro. Sensibilizați de povestea bătrânelului, oamenii donează și nu se uită la bani.

Îmi amintește de bunicuțul meu și nu am cum să stau deoparte și să nu-l ajut, să-i fie bine“, a scris o donatoare într-un comentariu.

Pur și simplu ți se topește inima când vezi cum acest om radiază de încredere și cum simpla lui figură îți inspiră blândețe și iubire. Cum să nu-l ajuți să-și îndeplinească visul?“, spune un alt donator.

Câțiva hateri insensibili, niște scursuri nenorocite, lichele ale societății, s-au alarmat pe rețelele sociale și spun că toți cei care aruncă cu bani pentru bunăstrarea domnului Petrescu sunt niște cretini, găini proaste care pur și simplu nu realizează că au fost atrași într-o mare înșelătorie, o schemă de produs bani de pe urma fraierilor. „F*****-n gură de proști!“, a scris un bărbat năpădit de ură.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

Actualitate