Se reintroduce TAXA AUTO pe mașinile poluante. Taxa, plătită anual în funcție de vechime și motor
România va reintroduce taxa auto pentru mașinile poluante, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2026. Măsura este obligatorie prevăzută în programul PNRR, iar neîndeplinirea acesteia ar putea costa statul român miliarde de euro, bani europeni care nu vor fi mai acordați de Bruxelles.
Până în luna iunie a acestui an, Guvernul va trebui să stabilească toate detaliile, inclusiv cuantumul și modalitatea de calcul, privind aplicarea noii taxe de poluare auto.
Cererea de plată numărul 4 din PNRR, care ar trebui depusă în luna iunie, va include reforma fiscală prevăzută și în planul fiscal, dar și un jalon privind taxarea mijloacelor de transport poluante, o măsură similară cu taxele auto din trecut și cu un impact potențial ridicat, având în vedere cât de multe mașini vechi sunt înmatriculate în România, a anunțat în premieră profit.ro.
Din primele estimări, noua taxă auto va afecta milioane de șoferi români, în condițiile în care, 75% dintre automobilele care circulă pe străzile din România au o vechime de peste 11 ani, conform statisticilor.
Mai mult, aceleași surse arată că între 1,5 și 2 milioane de mașini, adică circa 20-25% din total, au chiar o vechime mai mare de 20 de ani.
„Așa sună angajamentul. Probabil să fie gata că intră în vigoare cu 1 ianuarie 2026. Noi avem un plan fiscal unde scrie negru pe alb termenul pe care îl avem. Avem o cerere de plată 4 unde scrie, de asemenea, negru pe alb, termenul pe care îl avem. Dacă nu putem depune cererea de plată 4, nici pe celelalte nu le mai putem depune, deci teoretic blocăm 20 de miliarde de euro”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
Au mai existat și în trecut tentative de reintroducere a acestei taxe, însă acum nu mai există portițe de a evita aplicarea ei. Potrivit specialiștilor, cel mai probabil, taxa auto se va calcula în funcție de mai multe variabile: vechime, capacitate cilindrică și tipul de combustibil.
Cuantumul taxei va crește odată cu vechimea mașinii, cu tipul de combustibil și capacitatea cilindrică, astfel încât românii să nu mai fie deloc tentați să țină autoturismele diesel mai vechi de 10 ani, cu motor mare. Peste acest prag, probabil, taxa anuală de poluare va fi considerabilă, care avansează inclusiv sume de peste 1.000 lei pentru mașinile foarte poluante (non-euro).
De asemenea, cel mai probabil, noua taxă va fi plătită anual, urmând a fi inclusă în impozitului datorat pentru mijloacele de transport
- ANAF taxa auto
- taxa auto
- taxa poluare