Sistemul de bike sharing a fost întrerupt pe 1 decembrie 2021 pentru o revizie generală a stațiilor, a bicicletelor și pentru remedierea defecțiunilor.

Cardurile emise anii trecuți sunt valabile în continuare, fiind reactivate automat, dacă a fost accesat sistemul măcar o dată. Orice persoană,turist sau localnic, cu vârsta de peste 14 ani poate solicita, în mod gratuit, pe baza cărții de identitate, de la ghișeele de informații din cadrul agențiilor SPIT, un card de utilizator.

Bicicleta poate fi utilizată timp de maxim două ore, indiferent de numărul de închirieri zilnice. Intervalul minim între utilizări este de 10 minute, a precizat Primăria Municipiului Constanța.

Pentru a putea folosi echipamentul, utilizatorii trebuie să respecte câteva condiții: trebuie să dețina un card CT Bike, să se încadreze în intervalul orar 07:00-24:00, de luni până duminică, ultima închiriere se poate face până la ora 22:00, echipamentul va putea fi ridicat şi returnat de la orice staţie de biciclete în regim self-service iar utilizatorul poate închiria simultan doar o bicicletă.

Bicicletele nu pot fi subînchiriate, folosite la curse de biciclete, pentru transportul de pasageri sau în situații de vânt puternic sau furtuni.

Toate detaliile despre acest proiect le puteti afla accesând site-ul blackseabike.ro

De asemenea, utilizatorii au la dispoziție numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 07:00-24:00 (robot telefonic 24:00-07:00), unde pot semnala orice problemă.

(Visited 82 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.