“Preşedintelui îi plac oamenii de paie, obedienţi până-n măduva oaselor”, a acuzat fostul ministru al Justiţiei, care a fost demis intempestiv de premierul Florin Cîţu, fapt ce a declanşat criza politică în România.

În opinia liderului USR-PLUS, principalii vinovaţi pentru criza din ţară sunt preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Cîţu.

Redăm mai jos textul lui Stelian Ion, intitulat “O perspectivă asupra crizei şi a blocajelor din justiţie”:

Alături de Florin Cîţu, preşedintele Iohannis poartă principala răspundere pentru această criză. În loc să aplaneze conflictul, a turnat gaz pe foc, parcă tocmai ca să se asigure de compromiterea coaliţiei. Nu doar că nu a făcut nimic pentru a aplana criza, dar a şi adâncit-o prin atacul pe care l-a pornit la adresa USR PLUS. Iar Florin Cîţu e omul său de paie. Are cineva vreo îndoială? Aceştia sunt colaboratorii care îi plac preşedintelui: oameni de paie, obedienţi până-n măduva oaselor. Iohannis are partea sa de vină şi pentru blocarea reformelor din justiţie. Cât am fost ministru am respectat principiul colaborării loiale între instituţii, ceea ce presupune discuţii şi cu preşedintele, nu doar cu Guvernul şi Parlamentul.

Pe tema legilor justiţiei am avut o întâlnire cu preşedintele, dar mult mai multe întâlniri şi discuţii cu consiliera sa. Resping categoric afirmaţia că nu m-aş fi consultat pe tema legilor justiţiei înainte de a le trimite spre avizare. I-am transmis d-nei consilier varianta finală a proiectelor înainte cu circa o săptămână de a le trimite pentru avizare. La singura întâlnire de la Cotroceni pe care am avut-o cu preşedintele pe tema reformei din justiţie, pe 18 mai, acesta a ţinut să-mi transmită cât se poate de clar că ar fi o idee bună să renunţ la proiectul de desfiinţare a SIIJ, aflat la vot final în Senat, pentru că ar fi avut o “strategie mai bună”: să desfiinţăm secţia abia odată cu adoptarea celor trei legi ale justiţiei. Nu există niciun argument convingător pentru o astfel de „strategie”. Tot ceea ce a făcut de atunci a fost exact în direcţia tergiversării deciziei privind desfiinţarea SIIJ. S-a văzut acest lucru inclusiv în răzgândirea lui Florin Cîţu faţă de proiectul pe care l-a aprobat în Guvern şi care a fost validat de Comisia de la Veneţia.

Despre trecerea unei părţi din poliţia judiciară în subordinea parchetelor, fapt ce ar conduce la eficientizarea anchetelor şi la eliminarea controlului indirect exercitat de şefii din poliţie asupra dosarelor penale, mi-a transmis că este bine cum e acum şi că nu este de acord cu această propunere (din programul de guvernare). Cu toate acestea, în continuare ar exista soluţii, o preluare a unui număr de 800-1.000 de poliţişti de poliţie judiciară la parchete ar fi o variantă de mijloc acceptabilă. Dar nu se doreşte nici măcar atâta lucru. Nici cu procedura de numire a procurorilor de rang înalt cu avizul conform al Secţiei pentru procurori a CSM preşedintele nu a fost de acord, deşi aceasta este în conformitate cu recomandările GRECO şi cu raportul MCV şi a fost trecută în programul de guvernare. Chiar a ieşit public şi m-a criticat pentru această propunere. La Cotroceni, discuţiile pe care le-am purtat cu consiliera sa au fost total neproductive. Se dorea orice altceva numai să nu intervină un element exterior factorului politic în mecanismul decizional (ministru al justiţiei – preşedinte).

Am venit cu variante alternative, dar li se găsea tuturor câte un nod în papură. Adevărul este căa domnul preşedinte vrea numiri exclusiv politice pentru a se asigura că între politicieni nu interferează un factor extern, perturbator. Am văzut cu toţii ce soluţii a generat pentru conducerea DIICOT tandemul ministru – preşedinte, cu ignorarea avizului secţiei pentru procurori. Precizare: în niciun moment nu am propus eliminarea preşedintelui din această procedură. Asta e o manipulare ieftină, fără nicio bază factuală. În varianta pe care am propus-o ultimul cuvânt în procedură l-ar avea tot preşedintele, care nu ar putea fi obligat să numească niciun candidat pe care nu îl doreşte. Şi în orice caz, procedura nu trebuie croită după talia celor care deţin acum funcţiile de ministru al justiţiei sau preşedinte, ci trebuie alcătuită astfel încât să reziste şi să ofere soluţii echilibrate indiferent cine ar deţine aceste funcţii la un moment dat.

În afara menţinerii procedurii actuale de numire a procurorilor de rang înalt preşedintele, prin varianta Predoiu a legilor justiţiei, ar dori şi să acorde atribuţii sporite procurorului general al PÎCCJ (să exercite acţiunea disciplinară împotriva procurorilor, să aibă vot decisiv în cadrul colegiului de conducere a PÎCCJ, să de aviz pentru numirea şi revocarea procurorilor în cadrul DNA şi DIICOT, să dispună asupra detaşărilor procurorilor). Cam cum sună asta? Numire eminamente politică, dublată de creşterea puterilor procurorului general, numit politic. Şi atunci cine vrea de fapt control asupra activităţii procurorilor? USR PLUS sau preşedintele?

Ca fapt divers, referitor la reforma justiţiei: Cătălin Predoiu, cel care a propus anul trecut prima varianta a legilor, nu şi-a mai susţinut în cadrul grupului de lucru din parlament propria propunere de reformare a CSM, despre care am înţeles că a formulat-o doar aşa, pentru a crea spaţiu de negociere. Propunerea era însă foarte bună: aceea ca membrii CSM să fie aleşi de către toţi judecătorii şi procurorii, păstrandu-se numărul de reprezentanţi pe diferitele niveluri. Adică reprezentanţii tribunalelor să fie aleşi de toţi judecătorii din ţară, indiferent de grad, dintre candidaţii de la tribunale şi tot aşa, până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel s-ar fi putut sparge monopolul şi nucleele toxice de putere care s-au creat în timp în magistratură. Dar se doreşte într-adevăr asta? Se pare că unii s-au răzgândit. Eu am insistat, însă, asupra acestei variante pe care am găsit-o foarte bună pentru contextul actual.

Am sperat până în ultima clipă că preşedintele Iohannis va renunţa la aceste strategii neinspirate. S-a ales praful până acum de capitolul Justiţie din programul de guvernare şi din cauza poziţiilor preşedintelui. Îmi amintesc şi de momentele grele în care eram în Comisia Iordache, sperând ca Iohannis să sesizeze mai repede Comisia de la Veneţia pentru a încerca oprirea modificărilor nocive. Acest lucru s-a întâmplat târziu, abia după ce Comisia fusese sesizată deja pe altă cale. De prisos să spun că una dintre nemulţumirile sale majore legate de mandatul meu la Ministerul Justiţiei a fost tocmai faptul că am sesizat Comisia de la Veneţia cu privire la proiectul de desfiinţare a SIIJ. Cum am îndrăznit să fac asta fără să cer voie?! A fost însă un demers natural, corect, care ar fi ajutat proiectul de desfiinţare a SIIJ dacă era voinţă politică fermă. Poate tocmai asta a fost problema… Despre promulgarea legii lui Rădulescu- Mitralieră ce să mai spun? Dezincriminarea unor fapte de evaziune fiscală cui i-a folosit? Eu eram convins că va retrimite legea în Parlament. Putea să o facă.

Despre faptul că am încercat în repetate rânduri, începând cu sfârşitul lunii martie să vorbesc cu preşedintele despre declanşarea procedurii de selecţie a procurorilor de rang înalt, însă acesta m-a ţinut în loc fără să-mi ofere posibilitatea unei consultări, am mai vorbit. Varianta aruncată în spaţiul public că aş fi declanşat procedura fără a încerca să am un dialog cu preşedintele pe acest subiect reprezintă o manipulare grosolană. Modelul de societate pe care ni-l propune Klaus Iohannis îmi displace profund. Acel model bazat pe relaţii de vasalitate, în care trebuie să te supui suveranului fără să crâcneşti. Acel model în care peste justiţie se lasă liniştea asurzitoare.

De peste doi ani nu mai avem niciun caz de corupţie în justiţie. SIIJ este eficient: sunt ţinuţi în anchete interminabile magistraţii incomozi, iar gunoiul adevărat e băgat sub preş. În plus, vin mulţi bani europeni, mai sunt şi PNDL-urile astea folosite mai puţin pentru dezvoltarea comunităţilor, cât mai ales pentru dezvoltarea firmelor deţinute de politicieni sau de prietenii politicienilor aflaţi la butoane (ieri Dragnea, acum Cîţu), darnici în campaniile electorale. Cui îi trebuie procurori curioşi, care să pună întrebări? Deunăzi, preşedintele a găsit de cuviinţă să trimită torpile către USRPLUS. Aşa a înţeles domnia sa să îşi exercite rolul de mediator: l-a pus pe Cîţu să mă revoce, culmea, în aceeaşi zi în care a ţinut un discurs despre responsabilitate politică. Apoi a turnat gaz pe foc, adâncind criza guvernamentală.

Nu şi-a asumat rolul constituţional de mediator, invitaţia tardivă de la Cotroceni a fost pur formală, doar pentru poză. Pare că o face cu bună ştiinţă. Pentru Iohannis, soluţia USL pare ideală, pentru că nu se mai poate cu useriştii ăştia! Nu sunt domnule, oameni de dialog, sunt câini, nu oameni! Pur şi simplu nu te poţi înţelege cu ei! Cam ăsta e planul înţeleptului nostru preşedinte. Cooptarea PSD-ului în echipa câştigătoare, câştigarea frâielor PNL pereat mundus. Da, acum, lui Cîţu doar PSD îi mai poate atenua prăbuşirea. Aşa arată lucrurile din perspectiva mea, confirmate de întâmplările din ultima perioadă.

(Visited 164 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.