„Alegerile locale din această toamnă reprezintă o șansă istorică de a scăpa municipiul și județul Constanța de PSD și de tot ce înseamnă această cangrenă a corupției, hoției și incompetenței în administrația publică.

Conștient de importanța acestui moment am militat cu toată energia pentru coagularea forțelor de dreapta din Constanța pentru ca Felix Stroe, Decebal Făgădău, Horia Țuțuianu și gașca lor pesedistă să plece acasă.

Pentru noi, USR PLUS, este clar că actuala conducere a PNL Constanța nu achiesează la acest proiect politic de a uni forțele de dreapta, și cu părere de rău constatăm chiar rea voință și agresivitate în ceea ce ne privește, după cum lesne s-a putut constata din pozițiile publice ale liderilor PNL Constanța. Pentru noi nu este un capăt de drum, ba din contră. Mergem mai departe și mai determinați ca niciodată.

Vedem însă că există și oameni curajoși și de caracter în PNL, oameni care nu se tem să spună lucrurilor pe nume atunci când politicul deraiază de la regulile corectitudinii și transparenței. Salut în acest sens gestul vicepreședintelui PNL Constanța, George Muhscină, de a demasca public înțelegerile subterane din partid, acesta acuzând în mod deschis „înțelegerile” și „cooperativele” din PNL și PSD care lucrează cot la cot pentru a-i păstra pe Făgădău, Țuțuianu și Felix Stroe la putere.

Este un act de curaj și dovada clară că membrii PNL nu pot fi captivi la nesfârșit deciziilor de partid care nu-i reprezintă și nu le face cinste. De-a lungul timpului am avut un dialog bun cu unii dintre liberalii constănțeni iar pe alții i-am apreciat, fără a avea o comunicare directă.

USR PLUS și PNL chiar am promovat un proiect comun referitor la bugetarea participativă, la care au lucrat membrii ambelor formațiuni. Oameni precum Adriana Arghirescu, Mihaela Andrei, Bogdan Bola, Bogdan Barață, Costin Avătavului și alții au fost și pot fi parteneri de dialog valoroși, cu care sunt convins că vom putea face o echipă bună pe viitor, indiferent de poziționarea fiecăruia în campania electorală.

Ne-am fi dorit pentru municipiul Constanța și pentru județul Constanța o echipă tânără și puternică, un tandem PNL USR-PLUS care să pună în valoare tânăra generație și cu care să spulberăm PSD-ul. Conducerea PNL nu a vrut. Pentru unii lideri din PNL au fost mai importante jocurile politice, aducerea în față a unor politicieni expirați. Să promovezi în anul 2020 un personaj politic obscur, îmbogățit din contracte cu statul, cu prietenii strânse cu pesediștii, precum Mihai Lupu, este o jignire la adresa tuturor oamenilor de dreapta.

Să propui pentru primăria Constanța exact varianta care are a pierdut alegerile în 2016 în fața unor candidați slabi și nu a dovedit nimic ca parlamentar este o eroare gravă. Să te pui la masă cu o persoană condamnată penal pentru a mai ciupi niște voturi de la o minoritate etnică este scandalos. Să susții candidatura unor persoane trimise în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni este o lipsă de respect la adresa alegătorilor de dreapta, o abandonare a valorilor liberale.

Cred în puterea exemplului și în onoare și de aceea cred că alături de liberalii adevărați, indiferent de partidul din care fac parte vom putea pune în mișcare cât de curând proiectul de coalizare a dreptei în județul Constanța. Alături de adevărații oameni de dreapta sunt convins că ne vom putea croi drum prin încrengătura de interese, abuzuri și trădări prin care PSD dorește să controleze în continuare Constanța.“, a transmis Stelian Ion.

 

(Visited 1.986 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.