Editorial

Timpul trece, dar cine să se bucure, domnule primar?

Timpul trece mustăcind a pagubă peste un oraș înțepenit în gri. Constanța își pierde nuanțele, se stinge în cromatica cortegiului administrativ, care și-a calibrat strigătele tribale victorioase în bocete. Nimeni nu mai ridică privirea. La ce bun, când schimbarea promisă și atât de strâns îmbrățișată s-a fărâmițat în aroganța meschină a unor indivizi sălbăticiți în opoziție.

Scris de 
 pe data 
3 februarie, 2022

Timpul trece arătând cu degetul spre o Primărie în care s-au baricadat infatuarea și incompetența. Capitivi în jocul de-a primarul, un oraș stă ploconit la ușa unei instituții care și-a pierdut de mult menirea. Deciziile sale sunt sentințe, dorințele sunt legi, iar împotrivirea plebei este zgomotul de fond. Caruselul deciziilor proaste, a tâmpiților care își poartă ecusoane de aleși locali, directori, pile și pupile, își urmează inerția și își produce efectele spre disperarea constănțenilor. Spre norocul lor, suntem prea slabi și ne acceptăm sentința cu ochii pe timpul care trece, trece… Și nu oricum.

Timpul trece și își iuțește pasul pe străzile unui oraș tot mai murdar, hăituit de maidanezi, izgonit de cele mai elementare noțiuni de bun simț. Mizerabile trotuare, pe care pasul primarului nu a avut onoare să le calce. Din palatul său nu se cade să cobori în stradă, să te amesteci printre muritorii votanți, care din tuș i-au construit puterea. În schimb, le râde în nas, îi miștocărește, îi ia la șuturi camaradește atunci când vocea ridicată a urbei îi zgârâie timpanul fin.

CITEȘTE ȘI: DE ZIUA TA, CONSTANȚA…

Timpul trece ironic privindu-ne în ochi și se întreabă cine a pus asemenea blestem pe capul unei urbe care ar fi trebuit să fie, de departe, cea mai frumoasă din România. Potențialul enorm a fost capsulat pentru a încăpea lejer în buzunarele oportuniștilor care au știut să se agațe de putere, indiferent de culoarea de pe combinizoanele electorale. Mătrășită la bucată, vândută palmă cu palmă, Constanța a devenit cu timpul giganticul joc de puzzle al unor combinagii orbi. De mult nu se mai văd formele, culorile, ci doar se pipăie pe ici pe colo, bâjbâind găurile și rugându-ne la potriveli norocoase. Nimic nu iese, nimic nu merge. Orice tantivă de schimbare este rapid infestată și cade pe caldarâmul orașului ca un fulg de nea în zloata amestecată cu noroi.

Timpul trece, așa cum a trecut peste atâtea mandate de primari, întrebându-se dacă suntem amnezici sau dobitoci. Ar paria o sumă de secunde, ore, chiar și zile că nimeni și nimic nu ne poate trezi din somnambulismul colectiv care ne poartă, din patru în patru ani, la urna de vot.

Timpul trece, dar cine să se bucure, domnule primar?

Actualitate