Propulasat primar oară în folotoliul de senator pe listele PNL Constanța, lui Chițac i-au trebuit doar câteva luni pentru a-și băga p… , după cum chiar el se lăuda, în organizația care l-a făcut parlamentar. Și nu oricum, ci cu scandal și plângeri penale.

Acum, după ce a ajuns primar din partea PNL Constanța, Chițac a avut nevoie de jumătate de an pentru a-și trăda colegii pentru a doua oară. Chițac a ieșit din rândul organizației liberale de la Constanța, susținătoare a candidaturii lui Orban, și s-a pus în spatele lui Florin Câțu.

Miza lui Chițac nu este însă legată de proiectul liberal pe care cei doi candidați de la București îl susțin, ci mai degrabă de dorința amiralului de a prelua șefia PNL Constanța. Deziderat care i-a adus și plecarea din PNL în urmă cu 4 ani. Însă atunci nu avea mandatul de primar în spate, ceea ce acum îi aduce o mult mai mare legitimitate pentru această funcție.

În momentul de față, Chițac mizează pe singura pistă care îi poate aduce șefia partidului la Constanța, în condițiile în care Ludovic Orban are o mare încredere în Bogan Huțucă și îl susține necondiționat. Doar Câțu îl poate unge președinte și el este conștient de asta și își asumă riscurile.

Această mutare nu este însă, în esență, o lovitură pentru Orban și organizația PNL Constanța, decât la nivel declarativ. Primarul Vergil Chițac a devenit, în cele câteva luni de mandat, un personaj puternic contestat la nivelul societății constănțene din cauza modului dezastruos în care și-a exercitat prerogativele de edil șef. Să ai în spate un susținător care este campion la încasat înjurături de la un oraș întreg nu cred că este un câștig, ci un paratrăsnet pentru incompetența și imaginea proastă.

Dacă Orban va câștiga șefia PNL, Chițac va juca aceeași scenetă a politicianului vizionar executat pentru competențele sale extraordinare și se va îndepărta și mai mult de conducerea PNL Costanța, cu care oricum nu are o relație dintre cele mai bune.

Mesajul lui Vergil Chițac cu ocazia lansării candidaturii lui Florin Cîțu la șefia PNL:

„Premierul Florin Cîțu a adus României acea gură de prospețime de care aveam mare nevoie. Reprezintă un suflu nou pentru țara noastră și pentru Partidul Național Liberal, este inteligent, bine pregătit și un abil comunicator.

De aceea, mă raliez cu toată convingerea mesajului domnului Emil Boc, care a spus despre Florin Cîțu că este viitorul PNL.

Am încredere în domnia sa pentru că este un om serios și capabil și pentru că ne leagă o prietenie din perioada de luptă comună pe care am dus-o din băncile opoziției parlamentare. Am descoperit cu această ocazie un liberal autentic și atent la echilibrele macroeconomice ale țării, care susține un stat minimalist și care crede că piața trebuie să regleze mecanismele economice și nu statul.

Datorită acestei viziuni și a valorilor liberale în care crede Florin Cîțu țara a trecut atât de bine prin criza sanitară, economia nu s-a destabilizat și chiar a început să crească, iar inflația nu a luat-o razna.

Nu în ultimul rând, țin să precizez faptul că demersul meu în această competiție politică este în favoarea lui Florin Cîțu și nu împotriva lui Ludovic Orban.

Prin urmare, eu voi încerca să conving membrii PNL de ce este bine ca partidul să fie condus de Florin Cîțu și nu de ce nu este bine să fie condus de Ludovic Orban, căruia îi recunosc capacitatea și experiența politică.

Prin urmare, îi doresc premierului să continue în același fel și să ofere luciditate României pentru un parcurs cu adevărat remarcabil!”

(Visited 2.872 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.