Potrivit ABADL, de la începutul anului și până pe 9 iulie, inspectorii au efectuat, între Năvodari-Vama Veche, 772 de controale și au aplicat 1.239 de amenzi, în valoare de 632.000 lei. Au fost sancționați atât operatorii de plajă, pentru nerespectarea condițiilor contractuale, cât și persoanelor fizice care au încălcat legislația în vigoare.

Amenzile au vizat cu precădere:

  • Construcții ilegale pe plajă, pentru dezafectarea cărora s-a solicitat sprijinul autorităților locale;
  • Circulația cu autovehicule pe plajă pentru identificarea cărora s-a solicitat sprijinul Poliției locale;
  • Nerespectarea distanței de 5 metri dintre linia țărmului și șezlonguri;
  • Nerespectarea numărului minim de recipiente pentru colectare gunoiului pe sectoarele de plajă închiriate;
  • Amplasarea de beach-baruri în locuri nereglementate contractual;
  • Extinderea nepermisă a beach-barurilor, mai mare decât cea prevăzută.

O atenție deosebită a fost acordată monitorizării modului de desfășurare și organizare a evenimentelor care au loc în această perioadă pe plaje.

Acțiunile vor continua toată perioada sezonului estival și vor consta în verificarea permanentă a acțiunilor de exploatare a plajelor în condiții normale.

(Visited 20.851 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.