Actualitate Constanța

VIDEO. Stâlpii lui Chițac au blocat accesul autospecialei de pompieri la un incendiu pe Ștefan cel Mare

Scris de 
 pe data 
20 martie, 2025

Situație fără precedent la Constanța, după ce stâlpii electronici ce blochează accesul autovehiculelor pe strada Ștefan cel Mare nu au putut fi puși în funcțiune pentru a permite autospecialei de pompieri să intervină în proximitatea unui incendiu izbucnit la o casă din zonă.

În seara zilei de miercuri, 19 martie, în urma unui apel la 112, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța a fost solicitat să intervină pentru stingerea flăcărilor la o locuință de pe strada Ștefan cel Mare. Spre stupoarea tuturor persoanelor prezente la fața locului, autospeciala nu a putut intra pe alee din cauza stâlpilor retractabili ce nu au putut fi puși în funcțiune din cauză că autoritățile nu au găsit telecomanda. SCROLL MAI JOS PENTRU VIDEO

Pompierii au fost nevoiți să ruleze furtunul până la locul incendiului, în timp ce autospeciala a rămas pe bulevard. Din fericire, focul a fost stins și nu au fost înregistrate victime. Cu toate acestea, faptul că stâlpii ce ar fi trebuit să coboare în asfalt pentru a permite accesul autospecialei a stârnit în spațiul public au apărut o serie reacții critice la adresa administrației locale.

USR Constanța a transmis un comunicat de presă în care deputatul Stelian Ion îi solicită primarului Vergil Chițac să ofere urgent răspunsuri cu privire la această situație.

Nu putem să nu ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat în cazul în care flăcările s-ar fi extins violent? Dacă ar fi fost nevoie de mai multe echipaje? Ce s-ar fi întâmplat dacă era nevoie de intervenția autospecialelor de la Serviciul de Ambulanță?

Se împlinesc aproape patru ani de la începerea lucrărilor pe strada Ștefan cel Mare. Între timp, milioane de euro au fost cheltuite din bugetul local din cauză că lucrările au fost întârziate – scumpirile din piață au generat costuri suplimentare ce au fost acoperite din buzunarele constănțenilor.

Solicităm public, și cât mai urgent, răspunsuri din partea primarului Vergil Chițac cu privire la această situație revoltătoare. Din păcate, această administrație ne demonstrează acum că incompetența de care dă dovadă ne poate costa și viețile. Știm că primarul este acum ocupat cu colectarea taxelor abuzive pe care le-a pus în cârca cetățenilor, însă constănțenii au dreptul să știe cine este responsabil de o asemenea gafă ce ar fi putut avea urmări tragice.“, se transmite în comunicatul USR.

 

Actualitate