Este vorba despre reorganizarea RATC, care până anul viitor trebuie să devină companie de transport cu un parc auto nou-nouț și noi rute reconfigurate. Acest lucru ar putea să afecteze și activitatea firmelor de maxi-taxi.

În ultima vreme s-a tot discutat despre o iminentă dispariție a mijloacelor de transport în comun de tip maxi-taxi, în condițiile în care o directivă europeană stipulează clar că pe raza unei unități administrativ-teritoriale poate funcționa doar un singur operator de transport în comun.

Ce se întâmplă cu serviciile maxi-taxi

Recent, primarul Constanței, Decebal Făgădău, a explicat că acest lucru nu se va întâmpla prea curând. „Ne aflăm în aceeași etapă în care ne aflam în decembrie. Până nu ne sosesc noile autobuze RATC. Până când nu vedem dacă acestea acoperă toate rutele, astfel încât să aflăm dacă avem necesarul pentru toate rutele, astfel încât să putem ști dacă vom avea un singur operator sau vom avea nevoie de rute în completare, nu vom ști dacă vom renunța la serviciile firmelor de maxi-taxi.

Directiva Europeană, transpusă prin legislația națională spune foarte clar că pe raza unei unități administrativ-teritoriale nu poate exista decât un singur operator de transport în comun. Excepție fac cazurile în care operatorul nu poate acoperi tot necesarul de transport, existând condiția de a nu se suprapune rutele între ele. În situațiile de acest gen, se scot la licitație rutele în completare. Or, în momentul de față, nu se știe dacă noua companie de transport, cu noul parc auto, va acoperi necesarul de transport. După ce vom avea noile autobuze, vom analiza posibilitatea creării unor rute noi și vom vedea dacă este cazul să organizăm licitație pentru fiecare rută în parte”, a declarat Făgădău.

RATC, în reorganizare

În momentul de față, Regia Autonomă de Transport în Comun se află în plin proces de reorganizare. În decembrie 2016, Primăria Constanța a contractat un împrumut de 100 de milioane de lei, de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), pentru reorganizarea Regiei într-o companie de transport, ceea ce include și reînnoirea parcului auto. Totodată, există în plan reorganizarea liniilor de transport în comun, astfel încât să existe trasee care să treacă prin noile zone rezidențiale ale Constanței (Tomis Plus, Boreal, Compozitori etc.).

Nu în ultimul rând, în planurile de reorganizare a RATC intră și elaborarea unei aplicații mobile care să permită achiziționarea biletelor în sistem electronic și să ofere posibilitatea interzicerii accesului celor care nu dețin legitimații de călătorie pentru transportul în comun. În prezent, municipalitatea se tot chinuie să cumpere 100 de autobuze noi, pentru parcul auto al noii companii de transport. Acestea trebuie să fie adaptate pentru persoanele cu dizabilități și să fie prevăzute cu aparatură de supraveghere video, care va ajuta la prinderea hoților și a călătorilor frauduloși. La sfârșitul lunii februarie, licitația încă se afla în evaluarea specialiștilor BERD, iar reprezentanții Primăriei nu ne-au putut spune dacă această etapă a fost încheiată.

 

(Visited 1.405 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.