Un vehement apărător al împărtăşitului enoriaşilor cu aceeaşi linguriţă în plină pandemie, preotul Eugen Tănăsescu este foarte vocal pe pagina sa de Facebook, mai ales după ce şeful său, ÎPS Teodosie a fost criticat dur în spaţiul public, pentru că a ignorat recomandările de siguranţă şi protecţie împotriva răspândirii Covid-19.

De când a apărut, lingurița Bisericii a trecut prin miliarde de guri, fără probleme. Acum, în sfârșit, a apărut și primul virus pe planetă.“, a scris Tănăsescu într-una dintre postările sale.

Preotul este atât de sigur pe el, ca şi când ar avea dovezi şi ar deţine toate datele istorice din toate bisericile, de la toţi preoţii şi toţi enoriaşii, care au folosit linguriţa încă de la apariţia ei, undeva prin secolul al IX-lea.

Mai mult, preotul Eugen Tănăsescu a transmis în urmă cu câteva zile informaţia falsă conform căreia linguriţa, vasul şi prosopul folosite în acest ritual nu transmit virusul Covid-19.

Lingurița a fost introdusă în cult tocmai ca mijloc de igienizare a practicii liturgice. Să pui mâna pe Pâinea Domnului e mai neigienic. Mâna aceea a trecut poate pe la nas, pe la gură, etc. (…)

Mediul în care stă lingurița e cu alcool. Sângele Domnului e și Vinul Domnului, își păstrează calitățile materiale. Putem presupune că alcoolul dezinfectează? Dacă da, de ce ne mai frământăm?

În rest, nu pot să nu observ că ideea linguriței pleacă de la niște lingurari în ale teologiei, care scot idei pe post de linguri de lemn.“, a precizat Eugen Tănăsescu într-o postare făcută pe data de 17 martie.

O afirmaţie extrem de periculoasă, ce a fost infirmată chiar de Institutul de Sănătate Publică. Instituţia a transmis pentru Adevărul o poziţie oficială în care este declarat că linguriţa prin care se transmite o cantitate de vin la mai multe persoane, din acelaşi vas şi prosopul cu care aceste persoane sunt şterse apoi la gură, folosite în această perioadă în ritualul împărtăşirii practicat de preoţii şi episcopii Bisericii Ortodoxe Române – deşi am cerut cu insistenţă să se oprească această practică ce pune în pericol vieţile oamenilor – transmite virusul Covid-19 ca oricare alte obiecte.

De asemenea, preotul este şi realizatorul unei emisiuni la postul Radio Doborogea, transmisă şi on-line. În ediţia din 18 martie, Tănăsescu a abordat din nou subiectul linguriţei. El a continuat pe acelaşi ton, cu afirmaţii similare postării din 17 martie şi chiar numindu-i penibili pe cei care au îndrăznit să critice atitudinea şefului său, ÎPS Teodosie, şi a folosirii aceleiaşi linguriţe pentru împărtăşit.

Aşadar, în opinia lui Eugen Tănăsescu, Institutul de Sănătate Publică este penibil!

Pe măsură ce zilele au trecut şi cazurile de confirmări pozitive cu COVID-19 s-au înmulţit, apărând chiar şi primele decese în România cauzate de infecţia cu coronavirus, preotul Tănăsescu continuă să publice mesaje instigatoare şi menite să sfideze prevederile ordonanţei militare, contextul pandemiei şi bunul-simţ în general.

Cu lingurița e simplu: nu există cadru legal, dacă tot avem stat de drept.“, a scris Tănăsescu în cursul zilei de luni, 23 martie.

Toate declaraţiile/postările lui Tănăsescu sunt făcute pe pagina sa de Facebook, care este publică şi unde este urmărit de 13.087 persoane.

Având în vedere toate informaţiile publicate mai sus şi în conformitate cu prevederile art. 54 din Decretul Prezidenţial privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a Articolului 404 din Codul Penal, facem un apel către instituţiile abilitate să se autosesizeze în cazul preotului Eugen Tănăsescu, pentru a fi luate măsurile legale ce se impun.

 

(Visited 7.184 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.