Noul an vine cu un nou proiect pe hărtie pentru primarul Vergil Chițac. Un parc nou nouț în cartierul Km5 – Veterani, vizavi de fostul Praktiker la ieșirea din Constanța spre Agigea.

Este vorba despre o suprafață de 4 hectare de teren care va fi transformată în parc. Primarul Vergil Chițac anunță că a finalizat etapa de temă de proiectare și studiile de teren (geotehnic și topografic) și urmează proiectarea și, ulterior, execuția. Edilul spune că în luna septembrie a acestui an ar putea demara lucrările de construcție a noului parc.

„Noul parc urmează să fie amenajat, dotat și utilat conform tuturor necesităților: spații de recreere, alei, locuri de odihnă, terenuri de joacă, iluminat public, zone pentru practicarea sportului în aer liber și altele asemenea. În plus, pregătim zone verzi pentru lectură în aer liber și un spațiu cultural de tip cinematograf/teatru/amfiteatru și luăm în calcul și posibilitatea inserării de spații acoperite și închise (structuri ușoare) cu rol de adăpostire a funcțiunilor culturale sau de comerț-servicii”, a declarat primarul Vergil Chițac.

(Visited 203 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.