După ce un utilizator Facebook a postat o fotografie cu eticheta cireșelor aduse din Turcia, comercializate de Carrefour România, ce preciza faptul că frutele sunt „tratate cu imazalil și thiabendazole, coaja nefiind recomandată pentru consum”, hipermarketul le-a retras de la vânzare și a solictat explicații furnizorului.

Potrivit răspunsului furnizorului, operatorul firmei care tipărește eticheta a folosit un alt șablon în realizarea etichetelor pentru respectivele cireșe, destinat citricelor.

Chiar dacă inițial a fost vorba despre o etichetă greșită, testele realizate de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București, în urma retragerii temporare de pe piață a produselor, au stabilit că cireșele conțineau dimetoat peste limita maximă admisă, notează news.ro.

Pesticidul respectiv este foarte nociv pentru consum și poate să afecteze grav sănătatea, în special dacă este ingerat, motiv pentru care fructele au fost retrase definitiv de pe piață.

DSVSA a realizat controlul alimentelor și pentru substanțele înscrise pe eticheta inițială, respectiv imazalil şi thiabendazole, stabilind că valorile sunt „nedectabile”.

 

(Visited 72 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.